Ascultarea

Din dragoste de Tatăl Cel ceresc
Şi-n sfânta'nţelepciune
Tu ai ales să vii aicea jos
Să mă salvezi pe mine.
Nu Te-ai uitat la cerul cel slăvit
Si nici la marea-i bogăţie.
Tu ai ales să vii să mă salvezi . . . pe mine.
Cine-ar fi lăsat aşa splendoare?
Cine-ar fi ales să fie chinuit?
De cei ce pentru care ai suferit.
Nu cerul Te-a ţinut
Nici veşnicia minunată
Din care-ai coborât
Ci . . . nesilit de nimeni
Ai venit, căci m-ai iubit.
Ce-ai găsit la mine Doamne?
Ce Te-a făcut ca să cobori?
Din sfânta ţară a Luminii
Ca să-mi fii Salvator?
Cu ce-aş putea să răsplătesc?
Aşa o jertfă sfântă
Şi-un Dumnezeu ce m-a iubit,
Atât de mult . . . pân' la osândă?
Cum aş putea, să răsplătesc
Iubirea Ta şi chinul?
Când în Golgota ţintuit
Tu, mi-ai băut pelinul?
Cum aş putea să răsplătesc
O dragoste aşa de mare?
Eu ştiu! . . . Nicicum!
Căci nu-Ţi sunt vrednic
De Sfânta-Ţi ascultare.
De aceea . . .
M'aplec în rugă sfântă,
Te chem Isus cu dor
Ca Sfânta-Ţi ascultare
În mine s-o cobori
Căci doar aşa putea-voi
Să Te urmez cântând
Spre cerul bucuriei,
De Tine . . . ascultând.