text Poezii crestine

Alfa şi Omega

de Flavius Laurian Duverna
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Alfa şi Omega

De-a pururi Alfa şi Omega
Fiind din veacuri nedatate,
Eşti Dumnezeu ce închega
Un Univers vast, o entitate
Spre-a exista-n eternitate!

Din veşnicii eşti Începutul
A tot ce-i viaţă-n Univers,
Şi tot din veşnicii Sfârşitul
Neschimbător şi de neşters
Prin forţa neoprită-n mers!

Puterea-Ţi nespus de mare
Prin neîntrecuta Ei gândire,
E forţa motrice... în lucrare
În veşnica-Ţi Nemărginire
Prin cea mai scumpă zidire!

Numai prin Cuvântul Sfânt
Ai zis, şi îndată s-au făcut,
Şi cer şi stele, şi-un Pămînt,
Cum ai dorit şi cum ai vrut
Declanşând marele-nceput!

Când în Atotînţelepciunea
Un alt sistem ai conceput,
În Univers a fost minunea
Prin voia-Ţi sfântă apărut
În planul cel din veci ştiut.

Şi aştrii mari: Soare şi Luna,
Ce străjuiesc acest Pământ,
Rămas-au ficşi întotdeauna
Indestructibili, fiind ei una
Întocmai creaţi prin Cuvânt.

Ca cei mai mari luminători
Pe-a cerului boltă albastră
Au fost numiţi guvernatori,
Stăpânitori şi... veghetori
Ai zilelor, în lumea noastră.

Ei separând ziua de noapte
Cu-a lor lumină, luminând,
Slujesc ca semne, să arate
Cum încep vremurile toate
Că-n zile anii trec curgând.

Şi neîncetat ele marchează
Prin calcul timpul cel fluid,
Când în mărire guvernează
Şi totul din cer patronează,
Din ceru-atâta de splendid.

Înveşmântat în panorama
Planetelor... pe ceru-astral,
Cu măreţie-şi spune faima
Sistemu-n spaţiul... sideral
Prin în circuitu-n sens oval.

Saturn... Mercur şi Uranus,
În circuit, Neptun şi Marte,
Şi Pluto... Jupiter şi Venus
Planete foarte-ndepărtate
Îşi au menirea mai departe.

Calea lor, trece prin vremi
Pe-orbite fixe... tot mereu,
Prin Forţa vie, ce le chemi
În semnul arc de curcubeu,
Urmându-şi eternul traseu!

Şi-n prea-sublimul Univers
Cu alte lumi, minuni create,
Le-ai trasat drumul de mers
Şi nu se pot... deloc abate
C-au legi fixe, neschimbate.

Şi cugetând adânc şi-atent,
În ele văd Forta-Ţi Divină,
Din veşnicii până-n prezent
În splendida, sfântă lumină
Neschimbătoare şi deplină.

Nici Pământul lumii noastre
Nu se învarte la-ntâmplare,
Şi-asemeni celorlalte astre
Prin spaţiile vaste-albastre
El ocoleşte... acelaş Soare.

Cuprins în cerescul sistem
El an de an mereu rodeşte,
Nu de la sine, ci înţelegem
Când medităm înţelepţeşte
Puterea-Ţi ce îl cârmuieşte.

Iar mâna-Ţi, care-l susţine
E Forţa cea conducătoare,
Nimic, să nu-l poată reţine
În drumul lui, prin apăsare
Spre a-şi face a sa lucrare.

Prin spaţii mâna nevăzută
Le ţine toate-n drumul lor,
Crearea-n veci desăvarşită
Să stea în Cosmos, uimitor
Demnă de a-L său Creator.

Superbă salbă... în Galaxii
Vastul sistem, cel planetar,
De la-nceput... de veşnicii
Spre a susţine viaţa-n dar
Avea marcat, centrul solar.

Dar Planul cel Sfânt, divin
Stârnita-n cer nemulţumire,
Şi-a afectat, în mod deplin
Tronul cel veşnic de mărire
În cea mai mare-mpotrivire.

Atunci păcatu-a luat fiinţă
În primul heruvim, Lucifer,
Şi-a bulversat cu iscusinţă
Prin existenţa sa-n mister
Şi ordinea, şi pacea-n cer.

Înălţându-se, s-a-mpotrivit
Pentrucă el n-a avut cuvânt,
În planul ce-a fost întocmit
De Dumnezeul cel Preasfânt
De-a face omul, pe Pământ.

Ţi-ai arătat, atunci, iubirea
În a-l convinge, ca să vadă,
Lucrarea rea în răzvrătirea
Şi-n haosul ce-avea să cadă,
Fără putinţă, ... de tăgadă.

După-nfiorătoarea tragedie
Când drama a luat sfârşit,
Sistemul nou prin măiestrie
În Universul vast l-ai clădit
Scopu-Ţi spre-a fi-ndeplinit,

Iar planul care-a fost făcut
De a crea... Terra albastră,
A fost în totul... conceput
În puterea-Ţi vea cerească
Şi el viza şi lumea noastră.

Când omul-fiinţă, ai creat
Era-n perfectă asemănare,
Cu Tine Doamne, minunat,
Frumos cu minte înzestrat
La chip şi sfântă-nfăţişare!

În spaţiu-imens, Universal,
Când locul său l-ai stabilit,
Cu strigăte în cor triumfal
Venind din amonte-n aval
Prin cântece... a fost primit.

Toţi fiii altor lumi... create
Ca o remarcă... a veseliei,
A-ntâmpinat pe omul-frate
Prin imnuri-ode... bucuriei
Pe plaiul scump al veşniciei.

Au răsunat, în bolţi cereşti
Imnuri preasfinte-n osanale,
C-Atotputernic, veşnic eşti
Că Doamne Tu împărăţeşti
Mai sus de cerurile-astrale.

Şi-au fost cântări de veselie
Şi nimeni Doamne nu nega,
C-ai fost şi eşti din veşnicie
Un Izvor scump de bucurie,
Neschimbat, Alfa şi Omega!

Flavius Laurian Duverna
26 octombrie 2006

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise