text Poezii crestine

Ale vieţii taine

de Mihaela Maria Dindelegan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mihaela Maria Dindelegan
S-au fluturat ochii în zare
Lin aripile unduind
Şi căutând cu încântare
Să vadă norii încet păşind

Pe pala vântului măreaţă,
Ca sus pe ei, vis călător,
Să îşi arate a lui faţă
Însăşi al vieţii Creator.

Plăpânda, dulcea arătare
Din conţinut s-a revărsat
Şi a umplut întreaga zare,
Căci nu pe nor s-a arătat

Ci viaţa întreagă a umplut
Şi, din ce-i viu, glasu-a strigat:
„Sunt Eu ce totul am făcut
Şi în toate m-am revelat,

Deci să mă vezi dacă doreşti
Apleacă-ţi iar în jos privirea
Spre iarba pe care păşeşti,
Ca să îi poţi simţi trăirea,

Şi astfel, de iarbă învăţat
Ascultă al apei glas uşor,
Căci susurul ei neîncetat
Poartă al meu slăvit fior".

Apoi, doar apa a vorbit
Privirilor ce-au fost plecate,
Şi să înveţe au reuşit
Toţi ale vieţii taine toate.

Fiindcă în apă le-a aşezat,
Ca ea, a vieţii vii esenţă,
Să aibă stropu-apreciat
De toţi ce stau în existenţă.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"“…painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi…” Matei 6: 11
Categorie: Editoriale crestine Daca ai paine si apa e gata masa. Si painea o avem, si apa o avem, slava Domnului ! Painea cea de toate zilele este rezultatul muncii noastre si demonstratia clara...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"“…si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; …” Matei 6: 12
Categorie: Editoriale crestine A fi iertat e un folos ! Daca te gandesti ca o greseala, o rana, un pacat facut fata de semenul tau te urmareste si te apasa greu, afirmatia se explica de la sine....
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
“…şi nu ne duce în ispita…”Matei 6: 13"
Categorie: Editoriale crestine “…şi nu ne duce în ispita…”Matei 6: 13Această cerere din Rugăciunea Tatăl nostru ne plasează în mijlocul unui subiect care necesită multă rugăciune pentru a fi înţe...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"“…ci izbaveste- ne de cel rau…” Matei 6:1 "
Categorie: Editoriale crestine “…ci izbaveste- ne de cel rau…” Matei 6: 13Cu totii avem parte in lumea aceata si de ceea ce este rau. Oameni rai, planuri rele, vremuri rele, vorbe rele, etc. Dinc...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
“…Caci a Ta este imparatia si puterea si slava"
Categorie: Editoriale crestine “…Caci a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin !” Matei 6: 13Rugaciunea Tatal nostru se incheie in cel mai frumos mod cu putinta. Dumnezeu Tatal prime...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Roadele Duhului : Dragostea"
Categorie: Editoriale crestine “Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea,…”Galateni 5: 22Cand Duhul Sfant isi face lucrarea intr- un om, se intampla acolo miracole dumnezeiesti. Natura veche es...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Roadele Duhului : Bucuria"
Categorie: Editoriale crestine Roada Duhului, dimpotriva este: “…bucuria,…” Galateni 5: 22In viata celui credincios nu trebuie sa fie nici un eveniment sau circumstanta care sa- I distruga bucuri...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Roadele Duhului : Pacea"
Categorie: Editoriale crestine “Roada Duhului, dimpotriva, este: …pacea…” Galateni 5: 22Nevoia de pace este strigatul disperat al multor inimi. Nici bogatia, nici educatia, nici placerile nu pot...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Roadele Duhului : Bunătatea"
Categorie: Editoriale  crestine Roada Duhului, dimpotrivă, este: “…bunătatea…”Galateni 5: 22Cuvântul bunătate apare în mai multe cărţi şi paragrafe ale Bibliei. El este folosit în legătură c...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Roada Duhului - Facerea de bine"
Categorie: Editoriale crestine “Roada Duhului, dimpotrivă, este: …facerea de bine…”Galateni 5: 22Facerea de bine este acea calitate pe care o găsim într- o persoană orientată şi călăuzită de dori...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise