Adevărul mântuirii

Ce amar a fost secretul
Când din colbul cel de tină,
Îngerul cu aripi negre
Se-nmascase în lumină.

Și cu vorba lui șireată,
Sub albastrul pur de soare,
Puse-o literă semeață
Adevărul să doboare. . .

Doamne, ce-au mai plâns atuncea
Bieții oameni la plecare,
'Ncât și astăzi multe lacrimi
Ne mănâncă de picioare,

Că și astăzi ne mai fură
Cu o vorbă, c-o privire
Raiul mântuirii Tale,
Diavolu-ntr-o ispitire.

Însă stând cu ochi-n patru
Și privind spre înălțime,
Unde-ntre pământ și soare
Stă o cruce de iubire,

Ni se luminează ochii,
Ne umplem de bucurie
C-auzim cum iar pe nume
Ne mai chemi la părtășie.

Și-adevărul pus în groapă,
'Nlănțuit între zăvoare,
Se înalță ca un astru
Din iubirea iertătoare!

Iasky 3 februarie 2018