text Poezii crestine

A doua Scrisoare catre Dumnezeu

de Horia Costina
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Horia Costina
A doua scrisoare către DUMNEZEU!

Mi-ai dat cândva o viaţă şi-o soartă-n astă lume!
Mi-ai oferit o casă de oameni iubitori!
Mi-ai ocrotit destinul, făcând din mine-anume
Un vrednic de visare şi-un veşnic pus pe glume,
Vegheat din zi în noapte de Îngeri Păzitori!

Mi-ai dat copilăria-ntr-o ţară liniştită,
Ferită de oroare, nevoie sau război!
Mi-ai îndrumat credinţa spre Mila-Ți Nesfârşită,
Spre Sfânta-Ţi Bunătate ori Pacea Infinită,
Menindu-mi fericirea din Viaţa de Apoi,

Vestindu-mă cu grijă să port prin omenire
Iubirea dăruită doar omului de rând!
M-ai sprijinit în mersul cel plin de şovăire,
Mi-ai îndreptat privirea spre har şi nemurire
Şi m-ai condus spre Tine, în faptă şi în gând!

Mi-ai dat întotdeauna putinţa de-a răzbate
Vreo piedică ieşită hidos în calea mea!
M-ai dus pe drumul neted spre cinste şi dreptate,
Mi-ai readus speranţa, iertându-mi de păcate
Un trai ce mai implică vreo comportare rea

Şi mi-ai zâmbit adesea la "boacăne" rebele,
Ce-apar cu frenezie pe drumul omenesc,
M-ai ajutat în toate, m-ai depărtat de rele,
Mi-ai oferit conştiinţă şi sârg în toate cele
Şi pentru asta, DOAMNE, din nou …

… ÎŢI MULŢUMESC!


Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise