text Poezii crestine

Se duc oamenii evlavioşi…

de Paula D
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paula D
Se duc pe rând aceia care
Ştiut-au a trăi frumos,
Cei care-n orice-mprejurare
Au semănat cu Isus Hristos.

Se duc toţi oamenii de bine,
Smeriţi şi plini de Duhul Sfânt;
Privind răsplata care vine
Ei s-au desprins de pe pământ.

L-au aşteptat cu bucurie
Pe Domnul slavei, şi-a venit;
I-a luat la El în veşnicie,
În locul cel mai fericit.

Au împlinit aici chemarea
Primită de la Dumnezeu,
Şi isprăvit-au alergarea
Biruitori în orice greu.

Dar noi, cei care jos în lume
Pentru un timp am mai rămas,
Faptele unde-o să ne-drume?
Unde ne duce-al nostru pas?

Suntem noi gata de-ntâlnirea
Cu Domnul, Mirele slăvit?
Sau nepăsarea, aţipirea
Şi somnu-adânc ne-a copleşit?

Tânjeşte duhul nostru tare
După Părintele ceresc?
De câte ori în rugă oare
Genunchii noştri se opresc?

Avem noi o purtare bună?
Trăim noi oare-n aşa fel
Încât Stăpânul să ne spună
Ca vrea să ne-aibe lângă El?

Şi, ce lăsăm aici, în urmă..?
Cu ce Îl vom întâmpina?
Când viaţa-aceasta ni se curmă
Ce rod vom pune-n palma Sa?

..Îţi este ţie-acum ruşine
Ca să priveşti în ochii Lui?
Dacă-i aşa, atunci creştine
Cere-i iertare Domnului.

Vino cu post şi cu căinţă,
În rugăciune stăruind
Şi întăreşte-te-n credinţă,
Al Său măreţ har preţuind.

O, Domnul să ne-nvrednicească
Pe toţi de Raiul sfânt, divin;
La pieptul Lui să ne primească,
Să fim cu El pe veci, amin!
Amin.
14 decembrie 2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise