Vrând să-mi strice ziulica

Vrând să-mi strice ziulica

Vrând să-mi strice ziulica
Cel rău, urlă-n difuzoare,
Pregătește bălticica...
Nu se-oprește din lucrare!

Robii lui mânjesc tăcerea
Pe un podium înșirați,
Parcă toți își plâng durerea
Într-o boxă de mulți wați...

Zarva lui nimicitoare
Parcă-mi umflă-n pene frica
Dar inimii încrezătoare
Nu prea-i pasă de nimica.

Dar și încrederea aceasta,
Prezintă două nuanțe;
Una crede-n ea și basta,
Alta în Cer are speranțe.

Cel cu încrederea în sine
Pe drum drept se poticnește,
Cel cu așteptări Divine
Chiar și moartea-o biruiește.

Potrivit cu îndemnul firii
Lupta asta-i aberație
Dar în Ziua răsplătirii,
Mori cu-a firii aspirație!

Lumea, da, în definitiv
Toate le vede firește,
Totul pare relativ
Și așa se și pocăiește!

Dar prin relativitate
Nu poți veșnic să te-ascunzi,
Într-o zi în realitate
Pentru toate-ai să răspunzi!

E nevoie să privești
Lucrurile drept în față
Și să te împotrivești
Amăgirilor din viață.

Bunul Tată ne-a creat
Pentru o slavă veșnică,
Să trăim fără păcat
O viață de El vrednică.

„Da” al nostru „da” să fie
Și „nu”-ul, „nu” să rămână,
Cântarea de bucurie
Să ne stea la îndemână

Și laude pentru Împăratul,
Toți să vadă și să știe
Că nu ne închinăm la altul
Și Nădejdea noastră-i vie!

19/01/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)