Tu nu stingi...

Tu nu stingi...

Tu nu stingi o flacără plăpândă,
Ce abia mai arde pâlpâind
Ci Tu doreşti s-o vezi arzândă,
Şi zi de zi tot mai crescând.

Pe cel ce se clătină, purtat de vânt,
Şi este ca o trestie frântă
Tu nu îl rupi, ci-L vrei mai sfânt,
Şi-L întărești cu o încurajare sfântă.

În cel ce azi e doar o licărire,
Şi abia mai arde luminând
Tu vezi în el un far de călăuzire,
Ce mulţii spre ceruri luminând.

Aşa eşti Tu mereu ridici,
Că Tu dai viaţă şi nu omori
Tu faci din cei smeriţi şi mici,
Minunate şi eterne comori.

Credinţa slabă, Tu o întăreşti,
Şi o faci tare de neclintit
Lumina slabă, o măreşti,
Iar trestia frântă o faci de granit.