text Poezii crestine

Tainice radacini

de Dan Viorica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
TAINICE RADACINI


Sufletul meu îmbrăţişat de divina-ți iubire,
Palpitează-n viaţă cu ţintă spre eternitate.
Harul prin jertfă de izbăvire spre sfinţire,
În armoniile Divine din moarte dă libertate.

Spre Ţara cea de Sus, legiferezi o cale,
Ca o mărturie vie a unui miracol magnific,
Al gloriei Tale, coborâtă din Slavă în vale.
Inexplicabilă minţii şi nedeslușită ştiinţific.

Raza aprinsă-n Harul iubirii, în suferinţă,
Pune o inimă nouă omului, pus l-adăpost.
Scos din jungla păcatului prin pocăinţă,
Descoperă cine este şi cine, odată a fost.

Soarbe inima mea celestul bob de rouă,
Prin credința ce-şi are putere în iubirea
Care a deschis drum spre o viaţă nouă,
Jertfa pe cruce, ce dă omului mântuirea.

Credinţa pusă-n mine, mă umple de tărie,
Ca să pot împlini bine, tot, ce mi se cere.
Înţelegând micimea ce-mi stă mărturie,
Să urmăresc neprihănirea cu putere.

Statornica credinţă urmăreşte dragostea,
Din salba mântuirii cu străluciri de rubin.
Recunoştinţa îşi strigă bucuria din ea,
C-a scăpat sufletul de-al păcatului chin.

În inimi curge mărturia acelor noi zori,
Unde iubirea-i splendidă operă de artă.
Ce-a dezvăluit omului, cereşti splendori...
Şi l-a învăţat ce-nseamnă dăruire şi iartă.

Trăirea-n neprihănire, născută în suferinţă,
Sfinţeşte şi creşte peste dureri şi lacrimi
O dragoste cerească, statornică credinţă,
Ce-şi are în divinitate tainice rădăcini.
Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise