text Poezii crestine

Suferinta

de Ciprian Onufrei
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ciprian Onufrei

In orice zi la fiecare pas
Auzim si vedem foarte mult necaz.
Iar prima intrebare ce in minte ne apare
Este, de ce le ingaduie Dumnezeu oare?

Daca Dumnezeu cu adevarat exista,
De ce-i atata, atata suferinta?
Dece ingaduie oare in fiecare zi ispita,
Sa ne atace prin surprindere credinta?

Ne intrebam, mai ales cand vedem un crestin in suferinta,
Oare, care este a Domnului dorinta?
De ce il chinuie si zi si noapte?
Desi sunt bune ale sale fapte.

Desi ar si muri pentru Hristos
Si in viata lui, El e cel mai pretios
Auzi ca Trupul usor, usor cedeaza
Sau c-o paine nu are pe masa.

De multe ori pe Dumnezeu nu il intelegem
Si ne e foarte greu inainte sa tot mergem.
Si din nou o intrebare iar apare:
De ce, Doamne, ii iei si ce mai are?

Sufera, sufera. Dumnezeu il pedepseste?
Oare cel ce l-a creat, nu il mai Iubeste?
Sau pate il pune doar la incercare?
Sa vada a lui credinta cat este de mare?

Atunci, deschid cuvantul Domnului
Si El imi vorbeste despre planul Lui.
Imi spune ca suferinta lucreaza rabdare.
Si imediat ma intreb, de asta avem nevoie, oare?

Imi zice: In necaz fi bucuros! !
Cum? Cand nimic nu merge, cand totul e pe dos?
Sa ma bucur in suferinta?
Oare... asta e adevarata pocainta?

Mai rasfoiesc din nou Biblia intr-o seara
Si ajung la Pavel care in puscarie putea sa moara.
Si ne spune: Bucurati-va in Domnul in orice zi
Si asa in inima parca nadejdea reveni.

Daca Pavel se bucura in inchisoare
Legat in lanturi, fara vreo scapare.
Eu... cu-n necaz mai mic de ce sa nu ma bucur?
Si sa las la oparte din inima orice murmur.

Daniel, in groapa cu Lei putea fii sfasiat!
Eu? Ce fac cand un pic sunt incercat?
Voi ridica laude si multumiri spre creator?
Sau... de indoieli ma acoperă un nor?

Domul are un plan pentru fiecare
Ce ne-a promis ca il duce la finalizare!
Azi poate esti in mare suferinta
Dar dupa nori e soare, Crestine, ai credinta!

Haideti sa ii multumim lui Dumnezeu
Pentru necazul tau si necazu meu.
Sa ne bucuram va zic intodeauna
Caci celui ce rabda ne zice Biblia, ca i se va da cununa!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise