Semne vădite

Semne vădite

Când glasul ceresc se aude
În semnele ce se-nmulţesc,
Când naţiuni mari se-nfurie
Şi când din nou se potolesc,
E timpul de-a pune-ntrebări
E vremea spre-alte orientări
Privind cele ce se-mplinesc.

Şi-n stările dintre popoare
Prin crizele ce se confruntă,
Sunt zile pentru a-nţelege
Că se-nteţeşte marea luptă,
Că forţele toate-ale celui rău
Îşi dau concursul ca în hău,
S-arunce omenirea ruptă.

Şi mai mult, c-ameninţarea
Va lua proporţii negândite,
Căci răul creşte şi se-nalţă
În crize, boli, lipsuri vădite,
Ce toate apasă pe conştiinţă
Producând astfel, suferinţă
Prin stări amare şi cumplite.

Toate aceste stări de lucruri
De Domnu-au fost profeţite,
Şi ele s-o-ntâmpla întocmai
Precum au şi fost rostite,
Fiind ca dreaptă trâmbiţare
În pregătirea aşteptătoare,
A sufletelor, în har izbăvite.

Flavius Laurian Duverna
28 septembrie 2013