Seara de mai

Am luat în palme seara
Ațintită-n infinit
Cum înalță primăvara
Liliacul înflorit.

Am îmbrățișat-o-n cuget
Versuită în priviri
Că prin inimă străpunge
Un lăstar de plăsmuiri.

Iar cu sufletul îi spusei
Și modest, și avântat:
„Mulțumesc pentru apusul
Vise ce mi-a deșteptat!

Dându-mi mare bogăție
Lumânările de scripci
Ce le zbat din păpădie
Greerașii tremurici.

Și averi mi-ai dat mulțime -
Stele,-aripi, melancolii
Aurite-n prospețime
Cu-nnodările-argintii.”

Dau cu pumnii-n sentimente
Ocărându-mă tăcut:
Ieri, unde pierdeam momente,
Că nimic nu am văzut?

Apoi mi-am adus aminte:
M-ocăram din răsputeri
Fără să jelesc cuvinte
C-am fost chior alaltăieri!

Dar să nu jelesc pe mâine
De o seară în zadar
Am strâns în căușul mâinii
Un apus de chihlimbar.

Adun rază după rază
Și frumos lângă frumos -
Liliacul parfumează
Violetul mătăsos.

Parcă mi-aș întoarce anii
Ori că timpul s-a supus
Când, ca rugăciuni, castanii
Cântă strugurii în sus.

Da, un viitor se țese,
Alte seri cu-un alt amurg
Cu o nouă frumusețe
Cum izvoarele tot curg.

Poate iarăși mâine seară
Voi uita-o din uimiri
Că mi-i viața parcă scară
Ori că-i inimă-n iubiri.

Dar, Isuse, îți pot spune
Și în duh și în cuvânt
Mulțumesc de-orice minune
Din trăirea pe pământ!