text Poezii crestine

Rugăciune

de Victor Bragagiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
Spuse scrise-n sentimente,
Slovă de-obiceiuri roasă,
Nu-s vechimi de pergamente
Într-o vreme luminoasă.

Mărunțelele cuvinte
Molcăluțe-n cerul gurii
Cad din minte, cad în minte
Fără toga-nvățăturii.

Străbătând prin dans de horă
Timpi sihaștri și canonici
Vor pieri-n pornit de oră
Și n-or mai ajunge-n cronici.

Nu vor spune teoreme,
Nici versetele bigote,
Nu vor aduna poeme
Cu ținute patriote.

Ci vor fi simplă voroavă
Prea banală, prea comună
Neajungând nici cât o snoavă,
Nu sfințenie de cunună.

Vorbe fără-un dram de stele,
De arome și petale
Pronunțate fără jele,
Dar dorindu-se de jale.

Fără fulger, fără piatră,
Fără fulgi, fără de ploaie -
Sunete de lângă vatră
Frământate în copaie.

Cum le pronunțau bătrânii
Fără zare de cultură
Doar în gesturile mâinii
Turnând aburul din gură.

Le-am luat azi discordanța
Strașnic de necultivată
Și le-am netezit cum zdreanța
Vre-un calic timid și-o-ndreaptă.

Spuneam moale-n istovire
Fără pic de elocvență
Ca un foc în licărire,
Dar cu flacăra-n absență.

Tescuiam dureri de plângeri
Care mă dureau uscate
Că plângeau în ceruri îngeri
Pe vorbirile-mi stricate.

Fără zbucium, fără unde
Cum mi-aș spune-o mie... mie...
Și-aud: „Fiule, de unde
Ai atâta poezie?!”

Cele mai recente resurse creștine scrise

Corupţia morală Studiu biblic
Continuăm să examinăm pe scurt conceptul depravării totale, despre care spuneam data trecută că e bogat în implicaţii controversate, o idee care întâmpină o rezistenţă înverşunată nu numai din partea...
de Maida Buhai 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Botezul Domnului" - Poezie creștină Poezii crestine
Categorie: Poezii creștine  Botezul Domnului Învață tu, creștine, din BotezSă fii ca Ioan, integru și viteaz!Învață să ai în lume mărturie,Condamnând păcatul cu tărie. Așa făcut-a...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Corupţia radicală Studiu biblic
Astăzi începem o scurtă serie de studii despre o doctrină din teologie extrem de controversată şi care a ajuns atât de neglijată încât e aproape de domeniul trecutului. E o doctrină care îi tulbură pe...
de Maida Buhai 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Sfinţirea Studiu biblic
Când am devenit creştin în Pittsburgh Pennsylvania, obişnuiam să fac naveta de la colegiu acasă la fiecare sfârşit de săptămână. Mama mea era văduvă şi nu putea să conducă maşina, aşa că veneam eu aca...
de Maida Buhai 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Picioare frumoase Studiu biblic
Ori de câte ori aducem în discuţie subiectul predestinării şi alegerii, nu trece mult până se ajunge la problema evanghelizării. Două din obiecţiile pe care le aud tot timpul la adresa doctrinei prede...
de Maida Buhai 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Biserica Mireasă" - Poezie creștină Poezii crestine
Categorie: Poezii creștine  Biserica Mireasă Născută din veșnic DumnezeuPrin rănile și jertfa Mirelui Isus,Prigonită, urâtă și respinsă mereu,Urmând drumul spre Patria de Sus. Bise...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cealaltă faţă a monedei Studiu biblic
Îmi amintesc de o scenă din piesa MacBeth a lui Shakespeare, în care vrăjitoarele se adună şi declară: "Dublă, dublă, caznă şi năpastă. Foc şi clocot în căldare." Nu ştiu de ce aceste cuvinte îmi revi...
de Maida Buhai 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Siguranţa mântuirii Studiu biblic
În Olanda secolului al 17-lea s-a iscat o controversă din cauza doctrinelor referitoare la conceptul predestinării. Un grup de oameni, membri ai Bisericii Reformate Olandeze, numiţi "Protestatari" pen...
de Maida Buhai 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Vremuri de moarte" - Poezie creștină Poezii crestine
Categorie: Poezii creștine  Vremuri de moarte Sunt vremuri de moarte și boală,Acum necazul și ciuma dau năvală,Să lăsăm ca dragostea să triumfe,Ajutându-ne cu toți plini de iubire. ...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Pentru buna Sa plăcere Studiu biblic
Când am început studiul nostru despre doctrina predestinării şi a alegerii, vă amintiţi că am început cu paginile scrisorii lui Pavel către Efeseni, pentru că acolo Apostolul foloseşte acest cuvânt "p...
de Maida Buhai 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise