Redă-mi liniştea

Redă-mi liniştea

Redă-mi în suflet liniştea căci pier
Înfăşurat în gânduri sumbre,
Iar norii negrii care stau pe cer,
A soarelui lumină mi-o ascunde.

Mă ofilesc când liniştea mi-e scrum,
Şi de durere plânge sufletul în mine,
Cu lacrime stropesc cerescul drum
Pe care rugăciunea merge înspre Tine.

Îmi caut liniştea ce am pierdut
Dar nu e cu putinţă regăsirea;
Acum aştept în ciobul meu de lut
Să reînvie din nimic iubirea.

Mă regăsesc de-ngrijorări zdrobit
Cerşind din cer un strop de pace,
Tăcerea-i singurul răspuns primit
De dincolo de viaţă şi de moarte.

Căci nu-mi doresc alt bine-n astă lume
Decât s-arunc povara de suspin,
Să-mi pui pe umeri mângâieri divine,
În rănile adânci, să torni alin.

În întuneric vreau o licărire,
Speranţe noi când totu-i la pământ,
Aştept pe munte, dimineţi senine,
Şi-nviorare-n sufletul meu frânt.

Redă-mi în viaţă liniştea dintâi,
Ca sufletul să-mi fie-n tihnă,
Şi străjuieşte-ale-mele căi
Spre-un loc de veşnică odihnă.