text Poezii crestine

PSALMUL 23

de Ion Popescu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ion Popescu
Psalmul 23

Al meu Păstor vei fi pentru vecie
Şi nu voi duce lipsă de nimic
La ape de odihnă şi păşune
Mă duci când sufletul mi-e obosit

Şi sufletul se-nviorează de puterea
Şi măreţia numelui Tău sfânt
Când îmi croieşti cărări spre veşnicie
Şi mă povăţuieşti cu al tău cuvânt

Şi chiar de-aş trece prin a morții vale
Şi în suferinţă fi-va tot mai greu
Mă las în mâna Ta ocrotitoare
Şi nu mă tem de nici un rău

Căci Tu-mi arați o Dragoste curată
Şi îmi şopteşti că sunt copilul Tău
În timp ce mă inviţi să stau la masă
În fața celor care mă apasă
Acum ei ştiu că Tu eşti Tatăl meu

Şi însoţit de fericire şi îndurare
În zilele ce El mi-a rânduit
Îmi voi sfârşi a vieţi alergare
În casa în care El mi-a pregătit

Cele mai recente resurse creștine scrise

"CREDINȚA ȘI MANIFESTĂRILE EI-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseTextul Biblic la slujba din această zi este din II Impărați cap 5 ;14.(S-a pogorât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Clipe ,ceasuri,zile ani-predica scrisa" Predici crestine
 Categorie: predici scriseEste de fapt ,viata noastra,viata care D-zeu o da fiecaruia din noi,viata care de la nastere se scurge prin ,clipe,ceasuri,zile ,ani.Viata este un dar de la Dzeu,ani sun...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"La marea Tiberiadei-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseO mare parte din activitatea Mesianică , Domnul Isus a petrecut-o în zona mării Tiberiadei s-au Lacul Tiberiada, Yam Kinneret în ebraică .-aici Domnul Isus a prezentat multe d...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Sarbătoare creștina-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Luna decembrie a fiecărui an este luna cea mai agitată,aproape pe întreg mapamondul,motivul agitației ar spune mulți ,sărbătorile de iarnă ,dar nu sărbă...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Umplerea cu Duhul Sfint,puterea vegheri-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseSuntem îndemnați de cuvîntul Scripturii să ne rugăm neîncetat comf cu 1 Tes 5;17  Rugaţi-vă neîncetat. De cele mai multe ori ceea ce ar trebuii să fie un atu al creștinul...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"BISERICA CINZECIMII-BISERICA LUI ISUS-predici scrise" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Este un timp favorabil adîncirii privirii ,și minții noastre mai adînc în cuvîntul scripturii,există multe lucruri comune confesiunilor religiei creștin...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Dragostea este ca o primavară!-predica scrisa" Predici crestine
Categoria: predici scriseLa sfirșitul lunii februarie în curtea casei mele au aparut primii ghiocei, după iarna scurtă și geroasă ,iarna care aduce întotdeauna aîtea probleme ,cînd ți se pare ca viața...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"REVENIREA DOMNULUI ISUS-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseRevenirea Domnului Isus ,este un domeniu escatologic care nu poate avea la bază decît Cuvîntul Scripturii,îmbinat fiind cu observația ,caracterizată prin cunoasterea timpului...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"VEDENIILE DAU INCREDERE IN DUMNEZEU-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiti frati si surori: În cartea lui Isaia în cap 6, pasajul Biblic de la 1;8 Dumnezeu se prezintă prorocului printr-o vedenie, aratată cu  un scop anume.  &nb...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Pildele Domnului Isus-pildele lui Isus" Pildelele lui Isus
Categorie: pildele lui IsusDESPRE PILDECel mai mare Învatator al tuturor timpurilor Domnul Isus Cristos a ales ca în unele ocazi,si cu anumite scopuri ,fie ca vorbea publicului,s-au in cercul restrins...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise