Prietenul de-aproape

Prieten drag ce porți cu min' povara
Și lacrima în două tu mi-o porți ,
Când ști și-auzi cum suduie ocara
Lovind în ale inimii-ntristate porți,

Când ști căci plâng, tu-nalți o rugăciune,
Când gem sub ''prietenesc'' blestem ,
În câteva cuvinte calde, sfinte, bune,
Prin Duhul Sfânt iarăşi mă-ndemni:
Să ne rugăm de Fiul să lucreze, s-așteptăm!


De-ai ști câtă ocară spală vorba-ți caldă
Și câtă-ncredințare îmi aduci,
Mă-ndemni să mă gândesc la Domnul
Și fața către El să mi-o ridic.

Frumoasă, trainică lucrare,
tu ai primit din partea Sa,
să îl ridici pe cel ce-i fară de nădejde
când în rușine-i aruncat și-și simte viața grea.

Îți vor fi întoarse înmiite binecuvântări,
Ți se va face așa cum tu ajuți în încercări,
Tu nu disprețuiești nici fața, nici durerea,
Ești gata să împarţi din darul ce-ai primit, din dulce:
Mângâierea.