text Poezii crestine

Pictare

de Victor Bragagiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
Am ieșit să strâng pasteluri
Pe tabloul de-amintire
Cârduri să rămână-n ceruri
Și-nspre zare să se-nșire.

Potrivind în ochi și buze
Acuarele de pădure,
Spulberările de frunze
Pe asfalturile sure.

Culegând șoptiri de ducă
Cu oftarea de rămâneri
Și povestea lui moș Nucul
Să-mi foșnească plină-n mine.

Nebunia de culoare
Să o prind în brațe toată
Repetând-o cu mirare
Pe o pagină uitată.

Înmuind pana-n azurul
Câmpului cu norii puhavi
Să-și păstreze înconjurul
Și mirozna, și văzduhul.

Din grădina mea gălbuie
Să îmi pun atent în ramă
Cu aroma de gutuie
Struguri neculeși de poamă.

Să adun ce se adună
În priveliștile mele,
Șopot arămiu de Lună
Peste râul nins în stele,

Foșnetul frunzei căzânde
Care n-o să se repete
Scrise-n litere flămânde
De la patru alfabete.

De la nord spre răsărire,
Din amiază în apusul
Să-mi rămână în uimire
Și imaginea și spusul.

De cu zori în miez de noapte,
Din chindie-n ziua plină
Zboruri, fulguiri și șoapte
Să-mi rămână, să-mi rămână.

Iar de-ajuns nu vor fi pentru
Amintirea mea întreagă,
Doamne, scrie-mă în centru
Să îmi fie și mai dragă!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Lepădarea de sine o luptă pe viață (Marcu 8:29-38)
Categorie: studii biblice, predici scrise  „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt Eu?” „Tu eşti Hristosul!”, I-a răspuns Petru. Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui...
de Adina Copos 30 martie 2025 Citeste mai mult >>
Legea și Moștenirea (Moștenitorul și credința) Galateni 4:1-10
Categorie: studii biblice, predici scrise  Evrei 10:1. În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe ca...
de Adina Copos 30 martie 2025 Citeste mai mult >>
Legea și Făgăduința (Galateni 3:15-29)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Epistola aceasta a fost scrisă Galatenilor, iar unul din scopurile pentru care apostolul Pavel a scris-o a fost intrarea ereziilor iudaizatori...
de Adina Copos 30 martie 2025 Citeste mai mult >>
Legământul dintâi cu Cortul Întâlnirii, un îndrumător spre Domnul Isus și Noul Legământ (Evrei 9:1-10)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Evrei 9:1. Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un Locaş pământesc de închinare. 2. În adevăr, s-a făcut un...
de Adina Copos 30 martie 2025 Citeste mai mult >>
Din cugetarile monseniorului Vladimir Ghika -Maxime
Categoria: Maxime crestine Din cugetarile monseniorului Vladimir Ghika( Print, diplomat, preot, scriitor si om de caritate roman: 1873-1954 ) * Universul devine mai sărac prin uitarea rugăci...
de Marga Buhus 30 martie 2025 Citeste mai mult >>
Din cugetarile lui Nicolae Iorga -Maxime
Categoria: Maxime crestine Din cugetarile lui Nicolae Iorga( Scriitor, poet, critic literar, dramaturg, parlamentar, ministru, prim-ministru, documentarist, enciclopedist, profesor universitar, a...
de Marga Buhus 30 martie 2025 Citeste mai mult >>
Din cugetarile lui Benone Burtescu - Maxime
Categoria: Maxime crestine Din cugetarile lui Benone Burtescu( Poet si eseist roman )* BISERICA este instituita de Dumnezeu.  INSTITUTIA bisericeasca, de om.* Religia fara biserica e de pref...
de Marga Buhus 30 martie 2025 Citeste mai mult >>
Din cugetarile lui Valeriu Butulescu - Maxime
Categoria: Maxime crestine Din cugetarile lui Valeriu Butulescu( Inginer, doctor in stiinte tehnice, poet, prozator, traducator, membru al Uniunii Scriitorilor, autor de aforisme: n. 1953 ) ...
de Marga Buhus 30 martie 2025 Citeste mai mult >>
Maxime si cugetari despre adevar - Maxime
Categoria: Maxime crestine ”Nu e greu sa gasesti adevarul, e greu sa ai dorinta de a-l gasi.” Nicolae Iorga“Regatul meu e adevarul si nimeni nu mi-l poate lua.” Buddha”Adevarul este ca apa rece d...
de Marga Buhus 30 martie 2025 Citeste mai mult >>
Maxime si cugetari despre admiratie - Maxime
Categoria: Maxime crestine “Există în oameni mai multe lucruri de admirat decât de disprețuit.”    Albert Camus“Cei care ne admira cel mai mult sunt, de fapt, cei care ne cunosc ce...
de Marga Buhus 30 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise