Păstorul bun

Păstorul Bun

Azi mulţi păstori îşi mână turma
La apă rece de izvor,
Iar oile se pierd bolnave
Şi cad de foame în ocol...

Ei zic că "undeva e viaţă
Şi râurile invers curg",
Dar turma fiecărui cade
Beteagă, stinsă în amurg,

Şi dacă undeva, mai ager,
Fidel se mişcă careva,
În sine se-ntărâtă soarta
Şi-ncepe cu toiege-ai da.

Se zice că-i neascultătoare
Şi poartă-un virus sănătos
Cu alte gânduri şi picioare
Şi-i nesupusă dintre toţi...

Ce veac trăim şi ce istorii
Încep să bată peste oi,
Cu-n fel de iz polisemantic
Şi-adesea ne'nţeles de noi? !

Când cei tocmiţi păstori cu ziua
Habar nu au de turma lor,
Ei cred naiv în aroganţă
Uitând de primul ajutor...

Se-ncurcă rănile-ntre ele
Şi lacrimile cresc spre rai,
Iar ochii nu clipesc, ci-aşteaptă
Eliberarea zilei mari,

Când va beni Păstorul vieţii,
Adevăratul bun Păstor,
Să-şi ducă turma la păşune
Şi apă lină de izvor,

Să pună degetul pe rană,
Să vindece cum ştie El,
Să lăcrimeze-n dreptul turmei,
Iar turma-n dreptul Lui, la fel...

Să-şi spună dorul bucuriei
Şi poate-ntâiul drept sărut
Să crească-n dragostea fierbinte
Ca o pecete de demult.

Şi astfel să rămână veşnic
Păstorul bun Emanuel,
Iar noi uniţi întro-nfrăţire
Să fim nedespărţiţi de El.

Chişinău 16 februarie 2019