Pândeşte gerul

În câte ierni, viaţă trecătoare,
Ai biruit sub lespezi înfierate,
În rădăcină zămislind o floare
Şi din ruine înălţând cetate?

Ai aşteptat o rază, numai una
Să-ţi lămurească prundul printre unde,
În susur dulce să-ţi vibreze struna
Sub bolţi de curcubeie renăscânde.

Orbitând iar pe tril de ciocârlie
Muşcai al clipei miez cu dinţi de lapte,
Cu râu de tulipani cusuţi pe ie
Şi cu cerceii de cireşe coapte.

Iar pândeşte gerul, colţul fioros;
Priveşte-n urmă la tot ce-ai învăţat,
Floarea învierii este în Cristos,
Cetatea zidită chiar de Împărat.

Viaţă dragă fii victorioasă,
Din Râul de sub Tron mai soarbe stropii,
Să nu te temi când gerul te apasă,
Din rădăcini de veşnicii te-apropii.