text Poezii crestine

Omule, vei birui !

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Omule, vei birui!


Purtat pe car de biruință
Când voi ajunge la Cer, sus
Se va-plini a mea dorință
Îl voi vedea pe al meu Isus

O viață-ntreagă m-am zbătut
Al Său mesaj să-L înțeleg
Prin jertfa mare ce-a făcut
M-am hotărât, ca să-L aleg

Eu adevăru am înțeles
Și este, doar Cuvântul Lui
Calea căinței am ales
Căci vreau iertarea Domnului

Să-mi uite relele făcute
Și faptele necugetate
Clipe din viață petrecute
În stricăciuni și răutate

În nedreptate și desfrâu
Așa cum Cel Rău mă-nvăța
Care-mi șoptea, că nu-i târziu
Sunt tânăr și mă pot distra

Să fac tot ceia ce-mi doresc
Căci una-i viața pe pământ
Am vreme să mă pocăiesc
Când am să fiu chiar la mormânt

De toate când m-oi sătura
Și-oi fi bătrân, fără putere
Până atunci, viața-i a mea
S-o duc în chefuri și plăcere

El îmi întindea tava plină
Cu prajitură otrăvită
Sa cred că nu am nici o vină
Și viața trebuie, trăită

El încerca să mă capteze
Căci mă vedea fricos și slab
La urmă ca să mă tradeze
Căci nu-i eram așa de drag

Dar Domnul altceva mi-a spus
Ca să am mintea înțeleaptă
De vreau s-ajung la Ceruri sus
Unde cu ai Săi îngeri m-așteaptă

Căci daca nu mă voi opri
Voi merge iute-nspre cădere
Iar la sfârșit mă voi trezi
În Iad, in chinuri și durere

Iar Domnul mi-a vorbit așa
Stai omule, numai o clipă
Gândește-te la viața ta
De Diavol să nu-ți fie frică

Privirea ta să se-ațintească
Doar spre Acel ce Te-a salvat
Și lasă viața cea lumească
Care te duce spre păcat

La Cer cu Mine vei ajunge
De astăzi, te vei pocăi
Și tot cu Mine vei învinge
Tu fiul meu în veci vei fii!

Amin

Câmpia Turzii, 1 octombrie 2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

Îndemnuri pentru a fi un martor al Domnului în mijlocul lumii nemântuite (Tit 3:1-7) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise Tit 3:1. Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, 2. să nu vorbească de rău pe nimeni...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul pregătit (1 Petru 1:10-13) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  1 Petru 1:10. Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor s...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Începutul celei de-a doua călătorii misionare, călăuzire, împotrivire și biruință (Fapte 16:1-40) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  INTRODUCEREÎn textul de astăzi apostolul Pavel împreună cu Sila pornesc în a doua călătorie misionară, străbătând cetățile Siria și Cilicia ajung l...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Încercarea credinței (Iacov 1:1-4) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Iacov 1:1. Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate! 2. Fraţii mei,...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Înălţarea Domnului la Cer (Fapte 1:9-14) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Fapte 1:9. După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. 10. Şi, cum stăteau ei...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța priorității în viața de credință (Matei 6:31-33, Luc.14:26) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  ”Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. T...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța înțelegerii valorii Trupului și Sângelui Domnului (Ioan 6:51-58) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Ioan 6:51. Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța dialogului și apropierii de oameni în mărturia creștină (Ioan 4:4-30) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Ioan 4:4. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, 5. a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Împietrirea inimii (Evrei 3:13) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Evrei 3:13. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelă...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Împărăția păcii (Isaia 11:1-9) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  1. Împărăția Păcii este instaurată de Odrasla promisă, de Dumnezeu vers 1. Apoi o Odrasla va ieși din tulpina lui Isai, și un Vlăstar va...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise