Of, primăvară!

Soarele e-atât de moale
Măcar unge-l - parcă unt e:
Din argintul meu de jale
Blonde-s pletele cărunte.

Amețite-albine oarbe
Se împlântă în privire,
Bolta își întinde salbe
Din zburările-n venire.

Gâzele-mpletesc văzduhul,
Fluturii se zbat în ițe
Că îmi ameți și duhul
De atâtea ușurințe.

Lăcrimează un mesteacăn
Cu sfințenia de scoarță,
Vrăbioii țipă-n joacă
Ori încăierați în harță.

Sufletu-mi privi romantic
Înspre aripi călătoare
Și prin vrăbii, nebunatic,
S-ar vârî-n încăierare.

Cu severitate surdă
Eu îi dojenesc deprinderi,
Însă firea-mi mai nu zburdă
În fierbințile aprinderi.

Iar îi mustru cu răceală
Într-o predică cât domul
Zbenguirea bestială
Cum o va-nțelege Domnul?

Inima-mi strigă:„Privește!”
Și văzui Isus cum cată
Fluturi nedumnezeiește
Cu o față-mbujorată.