Odisee

Armăsaru-şi ia galopul
Neuitându-se-napoi
Vremea ţese penelopă
Calea ta lângă război.

Ţese ziua, noaptea rupe
Şi din nou ţese din zori
Un avânt vrând să astupe
Înspre zborul de cocori.

Răbdătoare te aşteaptă
Când îi vei veni la piept
Să te strângă înţeleaptă
În pământ neînţelept.

Căci trecând marea săracă
Obosiţi şi clătinaţi
Odiseii în Itacă
Vin să fie împăraţi.

Vin să prindă-n braţe raiul
Cel visat şi fericit,
Dar li se termină traiul
Fiindcă pânza s-a oprit.

Ţesătoarea, ţesătoarea
Ne aşteaptă tot ţesând
Şi scrutează cu-ochii marea
Să ne vadă în curând.

Săturaţi de umblătură
Şi cărunţi de aventuri
Ne va săruta pe gură
Să nu mai vorbim din guri.

Ne va duce sus, în casă
Spre cerdacul de-abanos
Lumii crâncenă crăiasă
Vărsând stelele pe jos.

Păltinaşii şi cu brazii
Se vor închina smeriţi
Că din viaţă vin nomazii
Neobosiţii ogoiţi.

Luna astupa-va Soare,
Păsările lăutari
Vor cânta încântătoare
Luminând cu stele mari.

Vor ofta sfârşitul căii
Munţii-n codru şi în plai
Şi vor plânge odiseii
Tânguirile de nai.

Armăsarul s-o apuce
Nu va şti pe care drum
Şi, oprit cu lemn de cruce,
Se va risipi ca fum...


Spre Itacă duceam pluta
Fără calea s-o pricep
Îmbăindu-mi iar ţinuta
Cu-apa mării printr-un cep.

Penelopa, poate, mâine
Mă va prinde de pe mări,
Iar eu hoinăream prin zâne
Şi ciclopice peşteri.

Nu eram supus de termen
Nici de calea mea cea grea
Şi lăsam mireasa Vreme
Să m-atragă-n pânza sa.

Până când, dintr-o peşteră,
De-ntuneric prins şi strâns
Cu o moarte care speră
Prima dată viaţa-am plâns.

Istovit de zări şi cale
Fără ţel şi fără scop
Scormonii fără de jale
Viziunea de ciclop.

Piatra cineva în lături
Din intrare mi-a împins
Că ieşii din negre pături
Înspre Soarele precis.

Iar mi-i pluta pe oceane,
Iar mi-s ochii spre pământ,
Pescăruşi îmi strigă-n goarne,
Vela-i arcuită-n vânt.

Marea iarăşi e pustie,
Cerul de azur e sus...
Unde plec? Cine o ştie?
Căci cârmaciul mi-i Isus!