Numai Tu, Doamne!

NUMAI TU, DOAMNE!



Am căutat iubirea cu mare-înfrigurare,
Frigea inima de dor nespus, s-o găsesc.
Pulsul inimii mele în infinită visare...
Căuta aripi de zbor, spre plaiul ceresc.

Când dimineaţa alungă a nopţii durere,
Atunci simt cum... TU... veghezi credinţa.
Celor ce se încred în Tine cu putere,
Tu... dăruiești a păcii hrană... pocăința.

Sufletului smerit în căință, dai eliberarea,
Scoți la lumină chiar și pe cel din groapă.
Eram zdrobită... mi-era viața ca fierea.
Şi-mi era tare sete... dar nu găseam apă.

Trântită în şanţ de oboseală şi durere,
Rănile adânci îmi sângerau abundent.
N-aveam putere să mă ridic din cădere,
Mulţi priveau, dar gândul... le era absent.

Au trecut mii... nepăsători... pe lângă mine,
Nici strigătul meu sfâșietor... nu i-a oprit.
Inima strivită... n-aștepta nici un bine,
Eram terminată... c-un ţipăt abia auzit.

Nimănui nu-i păsa, c-am căzut în leșin,
Nimeni să vadă starea mea... n-a venit.
Doar Tu... Te-ai îndurat de-al meu chin,
Numele Tău Sfânt... fie în veci Slăvit!

Am înţeles... cum iubirea Ta s-a îndurat,
Cum un plan divin îmi dăruia mântuirea.
Cum iubirea... sufletul mi-a descătuşat,
Din jertfa pe cruce... ce-mi dă izbăvirea.

Numai Tu... Doamne, Te-ai îndurat de mine,
Numele Tău Sfânt, fie în veci Slăvit!
O veșnicie, Isus, vreau... să stau lângă Tine.
Fie Numele Tău în veci de veci Prea Mărit!

Amin!