text Poezii crestine

Nu te uita la ceea ce-ai pierdut

de Sav Simona
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sav Simona
Nu te uita la ceea ce-ai pierdut,
Nu te mai plînge-n vremea care vine
Căci tot nu poţi ca lucrul petrecut,
Să îl mai faci odata bine.

Tu mergi-nainte, uită de dureri,
Hai, ţine ţinta spre desăvîrşire,
Şi-n lucrul tău primeşti din nou puteri
Şi-n corp te vei simţi cu mult mai bine.

Eşecuri multe-n viaţa îţi răzbat
Dar de vei sta să-ţi plîngi de milă,
Nu mai lucrezi nici clar, nici ordonat
Căci nu mai ai nici o lumină.

Mai mulţumeşte azi de încercări,
Mai stai şi cîntăreşte cu iubire,
De multe prin aste-nprejurări
Apar semnale ample de trezire.

Un fir de păr nu poţi tu ca să faci
Sau floarea care creşte pe cîmpie
Căci totul e din cer coordonat,
Dar mergi-nainte şi fă ce este bine!

Mai fă un pas, mai lucrează cu elan,
Mai fă un pic de linişte în tine
Şi vei putea lucra la Noul Plan
Doar fă cumva să fie bine.

Azi este ziua de noi hotărîri;
Azi fă... ce mîna ta poate să facă!
Nu ştii de mîine va mai fi o zi
În care zorii iarăşi se arată.

Tu ai viaţa, darul minunat
Ce ţi s-a scris din cer, chiar pentru tine
Chiar de-ai pierdut tot ce ţi-a fost mai drag,
Mergi cu Isus şi va fi iarăşi bine!

Chiar dacă-aşa de greu ai învăţat
Cum să trăieşti cum se cuvine,
Ascultă tot mereu cerescul sfat,
Şi fă şi tu mereu ce este bine!

Căci acolo, sus în veşnicii,
În Ţara ce-I de Domnul pregătită
Se vor sfîrşi şi lacrimi, şi urgii
Şi vei uita durerea întîlnită.

Deci luptă ca să fii şi tu erou,
Cu ochii tot mereu înspre izbîndă;
Ascultă-al mulţumirilor ecou
Căci Domnul te va lua cu drag de mînă.

Urcuşu-i greu, lumina s-a mai dus...
Cărările vieţi-s pietruite...
Şi vor ca să mai zaci răpus
Şi să nu vezi izbînzile gătite.

Veghează, e acum ultimul ceas
Chiar dacă bezna nopţii te-nfioară.
Mai roagă-te, mai crede căci Isus
Va potoli furtuna-a cîta oară!?

Aşa e viata aici, pe pămînt
Puţin se-arată soarele şi piere...
Ce bine-ar fi ca astăzi tu să zici:
"O, Doamne, de la Tine am putere!"

Nu te lăsa înfrînt căci și Isus
A purtat crucea grea pe spate
Să poţi şi tu s-ajungi în ceruri sus,
Dînd orice luptă astăzi, la o parte.
Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise