text Poezii crestine

Nu descuraja ci crede!

de Fulga Marius Daniel
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fulga Marius Daniel
Când de valuri ești lovit,
frate, soră, nu descuraja,
El, Isus, mult te-a iubit,
Crede și te va ajuta.

Întărește-te în credință,
Cere ajutorul Său,
Are grija de-a ta ființă,
El, Mântuitorul tău.

De ești căzut chiar la pământ,
Ridică-te, crede în Dumnezeu,
Nu uita de legământ
Și zdrobeste al tău "eu".

Ia exemplu de la bambus,
El e verde și frumos,
Se înalță tot mai sus,
Până când, furtuna îl dă jos

Îl dă jos, dar nu-l omoară,
De-ar fii furtuna cât de mare,
El se-nalță, a câta oară?
Mai verde, frumos și tare.

Boli de ai avea în trupul tău,
El și azi e Dumnezeu, Iehova Rafa
Crede in El și-n Fiul său,
Doar crezând vei triumfa.

Handicap, boli de alte grade,
Cancer, diabet, de toate...
Cu Isus in luptă, nu vei pierde,
Când nu mai poți tu, El poate.

La fel ca orbul Bartimeu,
Strigă: milă ai o Domnul meu,
Prin credință ești salvat
Și păcatul ți-e iertat,

Când nadejde nu mai ai,
Adu-ți aminte pe ce cărări mergeai,
Cum Dumnezeu prin al său har,
S-a îndurat de tine iar.

Te-a scos din lumea de păcat,
Mântuire El ți-a dat,
A fost și e mereu cu tine,
Chiar și când nu-ți merge bine.

Chiar de vreodată ești ispitit
Și de putere esti lipsit,
Cere de la Dumnezeu,
Putere să te lupți mereu.

El sigur îți va da,
Puterea de a mai lupta,
De vii la El prin rugăciune
Și așa începi a spune:

"Doamne vin la Tine iar,
Mă simt slăbit, rănit, murdar...
Și te rog prin al Tău har,
Să te înduri de mine iar,

Putere-mi mai dă să pot lupta,
Cununa sa pot căpăta,
Ca-ntr-o zi să fiu cu Tine,
Acolo unde este bine...

Curat eu vreau să mă păstrez,
Cum am spus și prin botez,
Vreau să te urmez pe tin,
De acum și până-n veci, amin."

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise