text Poezii crestine

Mijlocitorul

de Gelu Ciobanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gelu Ciobanu
“…El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu,
și mijlocește pentru noi !” (Romani 8:34)

De e zi sau de e noapte,
Ceata duhurilor rele,
Răzvrătite, zbuciumate,
Peste lume înșirate,
Bat și-n Porțile de Stele.

“Truditori” plini de ocară
Și vrăjmași ai celor sfinte
Vin s-acuze iară, iară:
-Doamne, pentru-a cȃta oară?-
Sufletele necăjite.

Veninoasa acuzare
Cu malefice ecouri
Umple-n valuri alba zare
Străjuind în depărtare
Ca o mantie de nouri.

Și la Tronul de Mărire
Al Părintelui Ceresc,
E-nfierată noua fire
Și a vieții nemurire
Din tot neamul omenesc.

-Cine este fără vină
Ȋntre oameni, pe pămȃnt?
Mulți din cei ce Ţi se-nchină
Sunt departe de lumină,
Strigă vechiul Belzebut.
-Dacă binecuvȃntarea
Nu mai este peste ei,
Ȋncetează și cȃntarea
Și se stinge Adunarea
Ca o pală de scȃntei.
Și vor fi ai mei, Stăpȃne,
Chiar de trec peste ce-i scris;
După cum Ai spus, știi bine,
Eu sunt cel care menține
Un întreg pămȃnt proscris!

-Nu te lăuda într-una,
Spune Domnul Dumnezeu;
-Cei ce au lăsat minciuna
Au întins spre Mine mȃna
Și al lor Stăpȃn sunt Eu!
Fiul Meu i-a scos din moarte
Și din brațul tău de fier,
Și nimic nu-i va desparte
De iubire și dreptate
Și Lumina Mea din Cer!
El, care-a plătit păcatul
Pe Golgota,-n zi de chin,
A învins ca nimeni altul
Și-a înmiresmat Ȋnaltul
Mȃntuindu-i pe deplin!
*
Plin de har și strălucire,
Cu veșmȃntul alb, curat,
Lȃngă Tronul de Mărire,
Ȋntr-o sfȃntă mijlocire,
Stă al păcii Ȋmpărat!
*
-Pentru sufletele-n viață,
Pentru cei de pe pământ,
Iarăși cer îngăduință;
Dă-le timp de pocăință
Și vei fi, Tată, slăvit!
Sus, pe cruce, al Meu sȃnge
A plătit păcatul greu:
Iartă-l Tu pe cel ce plȃnge,
Nu-l lăsa-n zadar să strige
Sub puterea celui Rău!
Pentru toți M-am dat ca plată:
Răi, bolnavi, neputincioși;
Mulți veni-vor, Sfinte Tată,
Ȋn lumina Ta curată
Și vor fi iar credincioși!
*
Ce iubire! Ce putere!
Slavă-aici și-n ceruri sus!
Toate duhurile rele,
Și din tină, și din stele
Fug la glasul lui Isus!

El, Păstorul omenirii,
Bun, milos, și iubitor,
Este Darul mȃntuirii,
Calea sfȃntă a iubirii
Și al vieții viitor!

Cine te-ar putea seduce?
Lucifer, cu-al său Șeol?
Ȋntre noi și el e-o Cruce
Și un Domn ce ne conduce,
Viu, în vecii vecilor!

Nu e drept și nu-i o scuză
Ca să fii și bun și rău;
Chiar cȃnd Diavolul te-acuză,
Sufletul nu este-o miză
Să te cerți cu Dumnezeu!

Nu știi tu că-n zări albastre,
Sus, de orice gȃnd mai sus,
Peste miile de astre,
Pentru sufletele noastre
Luptă, mijlocind, Isus?

Vrei să fii și tu în luptă
Pentr-un ideal frumos?
Vrei să duci credința sfȃntă
Fără viață prefăcută,
În lumina lui Cristos?
Schimbă-ți felul de gȃndire,
Schimbă-ți felul de purtare,
Lasă vechea moștenire,
Nu te închina la fire
Și la cele trecătoare!

Cine poate să-nțeleagă
Firea, mai deplin ca El?
Jertfa lui Isus, întreagă,
Patimi grele azi dezleagă
Și cătușele de fier.

Vrei lumina celor sfinte?
Către El îndreaptă-ți fața;
Viața Lui îți stă ‘nainte
Și El, sigur, nu te minte
Cȃnd Ţi-a spus:
“Alege viața!”

Nu lăsa ca necredința
Și puterea celui Rău
Să-ți întunece ființa;
Azi, alege pocăința
Și prin ea, pe Dumnezeu!

De-ai căzut, din neveghere,
Roagă-te, nu dispera;
Cere-i lui Isus putere,
Nu te stinge în durere,
Vina, El îți va ierta!

Ai curaj, că-n zări albastre,
Sus, de orice gȃnd mai sus,
Peste miile de astre,
Pentru sufletele noastre
Luptă, mijlocind, Isus!
*
Vrei și tu să fii în luptă
Drept, curat, și luminos?
Pocăiește-te și-ascultă:
Lupta nu va fi pierdută
Dacă lupți lȃngă Cristos!


Botoșani

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Mi-e dor…" - Poezie creștină Poezii crestine
Categorie: Poezii creștine Mi-e dor… Mi-e dor de țara mea iubităÎn care de mic copil eu am crescut.Mi-e dor de hinta din ogradă,Mi-e dor de banca mea din stradă. Mi-e dor s-aud în toi d...
de Adina Copos 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Îndreptăţiţi prin credinţă Studiu biblic
Începând cu Romani 1:18 şi până în Romani 3:20, Pavel a prezentat vestea rea a condiţiei umane. Citând o lungă listă de texte din Psalmi şi din Profeţi, Pavel îşi încheie rechizitoriul împotriva rasei...
de Maida Buhai 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Nici unul, nici unul măcar Studiu biblic
În Romani capitolul 1 Pavel descrie nelegiuirea şi spirala descendentă a păcatului omenesc, care e consecinţa faptului că Neamurile au ales să schimbe adevărul lui Dumnezeu pentru o minciună. Iar apoi...
de Maida Buhai 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
O inimă tăiată împrejur Studiu biblic
În capitolele de început din Romani, Pavel zugrăveşte o imagine foarte sumbră a condiţiei umane. Apostolul a arătat deja că Neamurile se găsesc sub condamnarea lui Dumnezeu, pentru că ele încearcă să...
de Maida Buhai 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Bunătatea lui Dumnezeu Studiu biblic
Pavel spune că neamurile stau condamnate înaintea Dumnezeului lui Israel. Deşi neamurile nu făceau parte din legământul lui Dumnezeu cu Israel, cu toate acestea Dumnezeu se descoperă oricărui om prin...
de Maida Buhai 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Au schimbat adevărul pentru o minciună Studiu biblic
După cum ştiţi, nu poate exista vestea bună a Evangheliei fără vestea rea a păcatului. Pentru că, dacă nu realizăm gravitatea păcatului omenesc şi neputinţa condiţiei umane, nu vom înţelege niciodată...
de Maida Buhai 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
O neprihănire dată de Dumnezeu Studiu biblic
Pavel este nerăbdător să ajungă la Roma ca să predice Evanghelia. Şi, da, el ştie prea bine că Evanghelia este o piatră de poticnire pentru evrei, ştie că e o nebunie pentru greci. El mai ştie că creş...
de Maida Buhai 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
O dorinţă vie pentru predicarea Evangheliei Studiu biblic
Pavel nu i-a întâlnit niciodată pe creştinii din Roma cărora le scrie, dar a auzit multe despre ei. Credinţa lor mare era vestită în toate bisericile şi Pavel ştie că vizita sa în biserica din Roma va...
de Maida Buhai 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Evanghelia promisă mai dinainte Studiu biblic
Epistola lui Pavel către Biserica din Roma, cartea Romani, este probabil cel mai puternic document din toată istoria omenirii. Influenţa acestei scrisori asupra civilizaţiei occidentale în general şi...
de Maida Buhai 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Trăieşte sub autoritate Studiu biblic
Aţi ieşit vreodată de la un film la jumătate? Eu fac asta foarte rar, să fiu sincer. Şi îmi place să merg la filme şi găsesc multe filme cumva ofensive şi sunt dezamăgit de unele direcţii în care vrea...
de Maida Buhai 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise