Mi-adun...

Mi-adun...

Mi-adun voința din pământ
Și-i dau direcție spre Cer
Căci s-a `nălțat destul în vânt
Cătând comori ce-n vânturi pier.

Mi-adun nădejdea din scântei
Care-au rămas de neclintit
Să-aprindă focu-acela ce-i
Putere pentru răstignit...

Mi-adun din balta cu suspine
Tot oful ce-a râvnit la ceruri
Și-l dau credinței să-i aline
Durerea lui de multe feluri.

Mi-adun și ruga din furtuni
Doar ea mai e ceva-n cântar
Și las din mâini dimensiuni
Ce-mi umplu cupa cu amar.

Mi-adun din lume oarbă chipul
Cu ochi deschiși spre Creator
Și-mi răstignesc pe cruce vipul
De lucruri sfinte sfidător.

Mi-adun și sufletul din scrum,
E așa frumos când e smerit
Și pulsu-i bate după cum
Găsește Duhul nimerit...

Mi-adun orgoliu întunecos
Să-l leapăd ca pe-o calicie
Și iau ocara lui Hristos
Ca pe-o nespusă bogăție.

Mi-adun valoarea din rușine
Și jarul ei îl țin aprins
În focul sacru ascuns în mine
De izbânda Celui neînvins.

Mi-adun puterea din zdrobire
Și-mi țin făclia minții sus
Cu untdelemnul – nemurire –
Turnat în ea de Domnu Isus.

03/08/2016*Ioan Hapca
(Zaragoza)