Melodia Vieții

Tremură notele pe unde
Do, re, mi, fa, sol, la, si, do...
O melodie se aude
Nu știu de unde și-ncotro.

Ea nu e pusă-n portative
Și de acolo nu a curs
Prin verbe și prin substantive
Își poartă magicul parcurs.

Nu este prinsă nici de-o gamă,
Nu se citește nici pe foi
Când sună frunzele de-aramă
Din prospețimea de trifoi.

Îmi umple viața mea sihastră
Cu rima dornicilor zori,
Flutură trena ei măiastră
Nenumăratele culori.

Mă pierd să le-nțeleg pe toate
Cu sufletul meu nedeprins
Cu nesfârșiri de libertate
Și-avântul cerului aprins.

În mijlocul de-mbălsămare
Încerc să prind nepricopsit
Do, re, mi, fa... dar e prea mare
Hotarul cântului vrăjit.

Nu-ncape-n sunete și note,
Trece de zări și galaxii,
Iar eu cu-apucături bigote
Vreau să o-ngrop printre hârtii.

Dar melodia mă-nconjoară
De m-a-nălțat pe-aripa sa
Că în această primăvară
Sunt sincer ca nu-mă-uita.

De unde vine - ce îmi pasă
Uit și de soartă și noroc
Căci ea trăiește-așa frumoasă
Că nu au notele vreun loc.

Parcă nu vine ca să treacă
Și nu-i nici noapte, dar nici zi
Din depărtare, liliacul
Îmi strigă că va înflori.

Nu pot s-o țin doar pentru mine,
Să mi-o ascund ori să mi-o strâng
Cu lacrimi calde de lumine
Eu bucuria mea mi-o plâng.

Prin unduioasele ei pături
Cu vijeliile de cânt
Îl văd pe Isus - plânge-alături
De-o fericire pe pământ.