text Poezii crestine

Mai trebuie să cuceresc înc-o redută

de Ana Haz
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Vine un gând viclean tăinuind menirea,
False compătimiri mi-aduce la ureche,
Îi recunosc șoptirea și știu că ar vrea
Să mă întoarcă pe cărarea aceea veche.

Mă-mbie să renunț că lupta e prea grea,
Dar nu îl voi primi căci știu prea bine:
Neluptând, mă voi îndepărta de Golgota,
Abandonând, mă voi îndepărta de mine.

Mai trebuie să cuceresc înc-o redută,
Dar știu că singură, nu sunt pe baricade,
Lângă mine, Isus, cu braț puternic luptă
Și văd dușmanul, zi de zi, cum pierde.

Își lăcrimează timpul bobul în clepsidră,
Oprește-i Tată cursul, s-ajung la biruință,
Nu lăsa mormântul, poarta să-mi închidă
Și mai dă-mi Iubire, și mai dă-mi Credință.

Chiar dacă neiubirea prea atroce este,
Mă încolțește adesea, îmi mușcă inima,
O voi-neca în lacrimi, în sânge, în uitare,
Căci biruința în Isus, este de partea mea.

Întind o mână caldă, peste hotar de spini
Chemând mâna ostilă în întâmpinare,
O chem în lacrimi, cu dor în rugăciuni,
Cu stăruință, iubire, nădejde și răbdare.

Du-te gând străin, în Șeol te întoarce,
Căci nu îți voi deschide al inimii zăvor!
Voi birui în lupta bună, va fi iubire, pace,
Dumnezeu Atotputernic îmi este ajutor.

Să îmi calce pragul Isuse, gândul Tău,
El să-mi fie și umblet, și trăire, și lucrare,
Și să mă apropii mai mult de Dumnezeu,
Cu surorile, cu frații să cânt noua cântare.

Că-i luptă aprigă, cuptor, sau o grea cruce,
Le voi purta cântând și nu-ncetez să sper
Chip asemenea cu-al Tău îmi vor aduce
Și acestea toate-mi sunt aripile spre Cer.

M-ai crescut și educat cu drag, Părinte,
M-ai pregătit să fiu al Tău ostaș viteaz
Și vreu să port tăria Credinței tot-nainte,
Cu biruință în lupta prin valea de necaz.

Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Îndemnuri pentru a fi un martor al Domnului în mijlocul lumii nemântuite (Tit 3:1-7) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise Tit 3:1. Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, 2. să nu vorbească de rău pe nimeni...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul pregătit (1 Petru 1:10-13) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  1 Petru 1:10. Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor s...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Începutul celei de-a doua călătorii misionare, călăuzire, împotrivire și biruință (Fapte 16:1-40) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  INTRODUCEREÎn textul de astăzi apostolul Pavel împreună cu Sila pornesc în a doua călătorie misionară, străbătând cetățile Siria și Cilicia ajung l...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Încercarea credinței (Iacov 1:1-4) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Iacov 1:1. Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate! 2. Fraţii mei,...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Înălţarea Domnului la Cer (Fapte 1:9-14) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Fapte 1:9. După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. 10. Şi, cum stăteau ei...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța priorității în viața de credință (Matei 6:31-33, Luc.14:26) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  ”Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. T...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța înțelegerii valorii Trupului și Sângelui Domnului (Ioan 6:51-58) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Ioan 6:51. Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța dialogului și apropierii de oameni în mărturia creștină (Ioan 4:4-30) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Ioan 4:4. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, 5. a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Împietrirea inimii (Evrei 3:13) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Evrei 3:13. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelă...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Împărăția păcii (Isaia 11:1-9) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  1. Împărăția Păcii este instaurată de Odrasla promisă, de Dumnezeu vers 1. Apoi o Odrasla va ieși din tulpina lui Isai, și un Vlăstar va...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise