text Poezii crestine

Libertatea

de Dan Viorica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
LIBERTATEA

*
Libertatea de a alege vine chiar de la Hristos:
Este trăire în sfințire, într-un chip armonios,
Slobod de orice păcat, liber de povara humei,
Fugind de viclenia și toate ispitele lumii.
Sau trăire după cum păcătoasa fire dorește,
Pe drumul pe care, moartea, viața îți pândește.

Alege libertatea de a-împlini tot Cuvântul,
Și spre iubirea veșnică să îți iei avântul.
Înfățișarea celor care, la Iisus sunt atenți,
E sfințirea ce-i face, să fie ai cerului exponenți.
Fugi de poftele firii, care vor să te robească,
Și la moarte veșnică vor să te osândească.

Împlinește Cuvântul, să simți libertatea
Pe care o dă doar Adevărul și Dreptatea.
Cei smeriți la tot ce-i rău se-împotrivesc,
Chipului veacului acesta nu se potrivesc.
Evlavia lor emană iubire pentru semeni.
În inima lor afli ai neprihănirii germeni.

Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ilustratii despre descurajare" - Ilustratie pentru predici Ilustratii pentru predici
Categoria: Ilustratii pentru predici Lipsa sperantei     La Dachau, lagarul de concentrare nazist, au inceput sa se inregistreze un numar foarte crescut de sinucideri. Unul di...
de Marga Buhus 26 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Ilustratii despre comunicare" - Ilustratie pentru predici Ilustratii pentru predici
Categoria: Ilustratii pentru predici Lipsa sperantei     La Dachau, lagarul de concentrare nazist, au inceput sa se inregistreze un numar foarte crescut de sinucideri. Unul di...
de Marga Buhus 26 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Ilustratii despre sacrificiu" - Ilustratie pentru predici Ilustratii pentru predici
Categoria: Ilustratii pentru predici Operatorul de pod   Se spune ca era o data un barbat care lucra ca operator de pod, intr-un mic orasel. Peste acel pod trecea o linie de cale ferata...
de Marga Buhus 26 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Ilustratii despre decizii" - Ilustratie pentru predici Ilustratii pentru predici
Categoria: Ilustratii pentru predici Comunicare vs. deductie     Unul dintre marile accidente feroviare din istorie s-a petrecut la tunelul El Toro, în Leon, Spania, la 3 ianu...
de Marga Buhus 26 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Ilustratii despre atitudine" - Ilustratie pentru predici Ilustratii pentru predici
Categoria: Ilustratii pentru predici Atitudinea lucratoruluiAm auzit ca in Evul Mediu un om se uita la construirea unui castel. Un lucrator a trecut cu o roaba de mortar. „Ce faci?” l-a intrebat...
de Marga Buhus 26 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Ilustratii despre credinciosie" - Ilustratie pentru predici Ilustratii pentru predici
Categoria: Ilustratii pentru predici La Canal Un pastor evanghelic, condamnat la munca silnica la canal in timpul regimului comunist, a fost intrebat de un ofiter daca se leapada de credinta...
de Marga Buhus 26 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Ilustratii despre credinta" - Ilustratie pentru predici Ilustratii pentru predici
Categoria: Ilustratii pentru predici In mainile Lui „Iata ca te-am sapat pe mainile Mele!” (Isaia 49:16)     O minge de baschet in mainile mele valoreaza aproximativ 19 d...
de Marga Buhus 26 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Ilustratii despre violenta" - Ilustratie pentru predici Ilustratii pentru predici
Categoria: Ilustratii pentru predici Recorduri in istorie: Cine a omorat mai multi oameni: nazismul sau comunismul ?In competitia care este cea mai criminala ideologie din istorie, comunistii sun...
de Marga Buhus 26 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Ilustratii despre critica" - Ilustratie pentru predici Ilustratii pentru predici
Categoria: Ilustratii pentru predici Critica inevitabila     Odata, un batran, al carui nepot mergea calare pe un magar, mergea pe jos. Batranul a auzit oamenii spunand: ...
de Marga Buhus 26 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Ilustratii despre dezamagire" - Ilustratie pentru predici Ilustratii pentru predici
Categoria: Ilustratii pentru predici Marturisirea lui Cassius Clay     Boxerul Cassius Clay a fost cunoscut ca cel mai faimos sportiv al generatiei sale. A fost in top, iar anturaj...
de Marga Buhus 26 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise