Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii

Tămăduirea noastră se face prin credinţă,
Substanţă introdusă ca veşnică etapă
De-un Medic ce prescrie tableta de căinţă
Administrată seara, într-un pahar cu apă!

În tratament se pune şi-oleacă de iubire,
Atât cât să ne-ajungă să nu urâm pe altul!
Se-adaugă-o fiolă cu-un strop de fericire
În apa cea spre fiinţă ce-o dă doar Preaînaltul,

Iar dacă starea gravă cumva o mai impune,
Se introduce-n grabă un pic de bunătate,
Dar nu prea mult că-n oameni, purtările preabune
Sunt luate drept prostie de minţi scălămbăiate!

Iertarea-i panaceul pe care-l recomandă
'Cel Doctor în reţetă, gonind o grea durere!
Acesta n-o aplică prin "plicuri de ofrandă",
Ci aplecat spre omul ce-ar vrea o mângâiere,

Punându-i fără preget iubirea-n leacul firii
Şi dând doar bunătatea-ntr-un praf de împăcare,
Iertându-i cu blândeţe năravul rătăcirii
Cu o credinţă demnă de-un Tată de-Alinare!