Isus, Medic ceresc

În amintirile de ieri m-ascund când clipa doare,
Mă fac mai mic, mai mic și cer, puțină-nviorare,
Ascult tăcut un ciripit și parcă tot mai tare,
Îmi văd întregul meu avut, durere și sudoare.

N-aș vrea să plâng sub baldachin, răpus de neputință,
Nu vreau, nu pot să mă prefac că am doar biruință,
Sunt încercări la orice pas și chiar de am credință,
Sunt doborât ades și zac cu-ntreaga mea ființă.

Și cui să cer un ajutor, când toți, toți au o cruce,
Mică sau mare, nu-i ușor, în spate a o duce,
Stau și mă-ntreb, scumpe Isus, cine-a-ndrăznit să urce,
Pe Via Dolorosa-n sus, de mână să Te-apuce?

Toți am fugit, chiar plânși fiind, căci chinul era mare,
Cum să-ndrăznim să suferim cu Isus pe cărare?
Ba și mai mult, ne-am răspândit ca fumul, fiecare,
Nu am privit pe Domnul Sfânt, ce pentru lume moare.

De-aceea azi când greu-i greu, mă consolez în Tine,
Tu ești aici și-ai fost mereu, mereu ai fost cu mine,
Un prieten este doar acel ce nu-i este rușine,
Să-ți fie-alături când ți-e greu, nu numai când ți-e bine.

Acuma Doamne, eu mă rog, Lui Dumnezeu Preasfântul,
Să pună-n trupul meu olog, puterea și Cuvântul,
Când lăcrimez sau plâng cu-amar, Tu să îmi dai avântul,
Și îmbrăcat în Duh și Har, să părăsesc pământul.

Să mă înalț mai sus, mai sus, plin de putere mare,
Prin Tine Domnul meu Isus, să zbor ușor spre soare,
Să orbitez în jurul Tău, în lumea de splendoare
Și ca un Medic sfânt, ceresc, să vindeci tot ce doare.

28/08/13, Barcelona-Lucica Boltasu