Întristarea

Cum pălesc miresme în fața unui crin,
Culorile în fața unui curcubeu,
Cu a mea-ntristare, în fața Ta mă-nchin,
Căci Tu-ai răbdat Isuse, chinul cel mai greu.

Sub întristarea-mi care cercul strânge
Și cerul ei ca noaptea fără nici o stea,
Mă-ncingi în scuturi de lacrimă și Sânge
Și Rugul Jertfei Tale, este steaua mea.

Nu mă pot ține granițe de jale
Când Tu mi-ești Ușa spre bucurii cerești,
Cu fiecare geamăt, Îți cânt Osanale,
Tu vei veni Isuse, să mă izbăvești.

Mi-e uneori amarul, greu, neînțeles,
În graiul Crucii, o undă de durere,
Ecoul Jertfei, care păcatul mi-a șters,
Spune să mai rabd căci este spre-nviere.

Da Doamne, după ploaie ceru-i mai senin,
În lacrimile mele răsfrângi Lumina Ta,
Boltești culorile din întristare, chin,
Ca noul Legământ în deal la Golgota.

Șuieră clipita, chinul se scurtează,
Ne vei șterge lacrimi, e vremea să revii,
Orizontu-ascunde raza din amiază,
Se arată norul, eterne bucurii.

Peste-ntristări Isuse, pun Numele Tău
Ca un balsam pe rană, ca roua pe crin,
Ca raza pe mugur, ca puntea peste hău,
Ca oaza în pustie; îmi fac cerul senin.

Amin!