În zi de Toamnă, ruginie

În zi de Toamnă, ruginie

În zi de Toamnă, ruginie
Când e ziua spre chindie
Un soare dulce şi molatic
Se simte-n aerul tomnatic,
Şi-mprăştiate pe câmpie
Plâng florile de păpădie,
Din covoraşul lor sălbatic.

În zi de Toamnă, ruginie
Cu clipe-n vesel-armonie
Încep cocorii ca să plece;
De-acum ziua, e mai rece
Şi ea la-mbrăcare te-mbie,
Ca să-ţi pui şi-altă mantie
Cu timpul potrivit ce trece.

În zi de Toamnă, ruginie
Sub briza vântului ce-adie
Se desprind frunzele şi cad
Din pomii toţi afar’de brad,
Numai el, nu vrea să ştie
De ce plâng toţi în agonie?
De ce, frunzele lor se ard?

În zi de Toamnă, ruginie
Te laşi cuprins de nostalgie
Cu întrebări multe de pus,
Dar numai Tatăl cel de sus
Răspunsuri la toate le ştie,
În drumul lor spre veşnicie
Ce-n minte stăruie nespus.

Flavius Laurian Duverna
O4 septembrie 2013