text Poezii crestine

În slăbiciunea mea, Hristoase...

de Paula D
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paula D
În slăbiciunea mea, Hristoase,
Te-apleci spre mine şi-mi dai har,
Şi orice urme dureroase
Tu le transformi în stări frumoase
Duhu-mi 'nălţând l-al Tău altar.

În suferinţa mea amară
Mi-e dulce mângâierea Ta;
Mă doare partea de afară
Dar înlăuntru Tu, comoară,
Eşti toată desfătarea mea.

Zvâcnesc ţepuşuri lungi în mine
Şi n-am tărie, n-am puteri;
Dar uit de ele, căci cu Tine,
La pieptul Tău, e-aşa de bine
Şi nu plec, Doamne, nicăieri.

Îmi ţin privirea îndreptată
Spre cerul Tău senin, curat;
Îţi mulţumesc că niciodată
Nu mi-ai lăsat povara toată,
Ci greul mi l-ai uşurat.

Ce blândă-i vocea Ta, ce sfântă!
O simt 'nlăuntrul meu vorbind;
Ah, inima nespus mi-încântă,
Spre Patria de sus m-avântă
Tămăduirea-mi dăruind!

Miresmele iubirii Tale
Aprind fiori în trupul meu
Şi-nalţ spre Tine osanale
Lacrimi pe-obraji curgând la vale;
Cu-adevărat eşti Dumnezeu!

Deşi fiinţa mi-e slăbită
Tu mă ridici pe înălţimi,
Şi de prezenţa-Ţi strălucită
Făptura-atunci mi-e copleşită;
Măreţ eşti, printre heruvimi!

Desăvârşit Te-arăţi, şi mare,
În neputinţele-mi trupeşti;
Tu-mi dai viaţă, vindecare,
În lume n-ai asemănare;
O, Domnul meu, cât mă iubeşti!

Amin.

20 ianuarie 2014

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Rugaciuni intelepte"
Categoria: Rugaciune “Sfarsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti dar si vegheati in vederea rugaciunii” ( 1 Petru 4,7 )     Intr-unul din Psalmii fiilor lui Cor...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Rugaciunea – deschidere a inimii"
Categoria: Rugaciune In literatura religioasa pot fi intalnite numeroase definitii ale rugaciunii. Insa cea mai completa si profunda definitie ii apartine autorului cartii „Calea catre Hristos”,...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Rugaciunea maturitatii spirituale"
Categoria: Rugaciune Stiti care este ultima rugaciune consemnata pe paginile Bibliei? Probabil ca unii cunoscatori ai Scripturilor se vor gandi la ultimul verset al ultimului capitol al ultimei c...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Cereti…cautati…bateti!”
Categoria: Rugaciune „Cereti si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide. Caci oricine cere, capata; cine cauta, gaseste; si celui ce bate i se deschide.”( Matei 7, 7.8 )&nb...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„La inceput Dumnezeu…”
Categoria: Rugaciune „La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul.”( Geneza 1,1 )      Primul verset din cartea Geneza ne vorbeste despre originile Universului si al...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cheama-L pe Olar!"
Categoria: Rugaciune „Cuvantul vorbit lui Ieremia din partea Domnului si care suna astfel: „Scoala-te si pogoara-te in casa olarului; acolo te voi face sa auzi cuvintele Mele!”Cand m-am pogorat i...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De la lacrimi de durere la zambetul bucuriei"
Categoria: Rugaciune Iata doua relatari scurte despre trairile sufletesti ale aceleiasi persoane intr-un interval scurt de timp:     „Atunci ea plangea si nu manca” ( 1 Samuel...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Neintelesele cai ale Domnului"
Categoria: Rugaciune „O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui!”Romani 11, 33 Suntem diferiti ca...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Mic tratat de teologie a rugaciunii"
Categoria: Rugaciune „Faceti in toata vremea, prin Duhul, tot felul de rugaciuni si cereri. Vegheati la aceasta cu toata staruinta si rugaciune pentru toti sfintii.”( Efeseni 6,18 ) Viata de...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu iesi pe aceeasi poarta pe care ai intrat!"
Categoria: Rugaciune „Mă bucur când mi se zice: „Haidem la Casa Domnului!” ( Psalmul 122,1 ) „Haidem la locuinţa Lui, să ne închinăm înaintea aşternutului picioarelor Lui!…” ( Psalmul 132,7 )Veni...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise