Iertarea...

Iertarea...

De zile, te lupți cu vrăjmașul
Ești slab și fără de scut,
Nu e cu tine Sutaşul...
Copile iubit, ce-ai făcut?!...

N-ai cercetat în Scriptură?
N-ai mai vorbit cu Isus?
N-ai pus pe tine armură
Iată, la luptă ești pus...

Pe front ai luptat zile multe
Și slugile lui te-au rănit
Acum te privește și râde
Cum te târăști obosit...

Vicleanul e gata să tragă
Săgeata aproape ţâşneşte
Îți ia chiar și ultima vlagă
La pământ, umilit, te trânteşte.

Te-a lăsat într-o baltă de sânge
Pe câmpul de luptă-nserat
Inima cum ți se frânge...
Ah, cum ești sfărâmat!...

Ești rănit și ești muribund!
Te-a topit la pământ încercarea.
Copile drag, până când?...
Nu-ți amintești ce-i iertarea?

Iertarea-i mireasma dulceagă
Ce-o simți după gustul amar
E-atunci când El Te dezleagă
Din lanțul cumplit și barbar,

Iertarea-i când El Se coboară,
Te smulge din groapa cu lut
Nu te inundă-n ocară,
Însuși, din nou Te-a născut...

Iertarea e starea ce poartă
Spre al Cerului Sfânt Coridor
E-atunci când El nu te ceartă
Ci-ți mângâie fruntea cu dor...

Iertarea-i când El Te dezbracă
De haina murdară și ruptă
Apoi fericit Te îmbracă
Să fii pregătit pentru luptă...


A.David.15/12/2016