Fluturii Soarelui

Fluturi de Soare se-mprăștiară-n lumea întreagă
Pe orice tristețe, orișice umbră și orișice dor
Cu-aripi luminoase le slobozesc din desagă
Unde, fiind ele-nchise, sedimentează și mor.

Aurul lor dau unui zâmbet mai multă lumină,
Iar fluturatul lor dragostei inimii i-adaugă tact...
Câți așteptăm ca fluturii-aceștia s-apară, să vină
Temându-ne strașnic să nu ne pierdem timpul exact.

Înaripații ne-acoperă fricile noastre și gândul din vise
Că ele pier, ele dispar ascunzându-se-n lut,
Ei ne aduc legile care nicicând n-or fi scrise
Însămânțând cu polenul de Soare un nou început.

Fluturii Soarelui plouă cu-albine, cu flori și cu fluturi
Și din nou plouă de ne inundă pe toți în potop
Unul se apără pitindu-se sub înălțatele-i scuturi,
Inimi naive, pe valuri de aripi, plutesc fără scop.

Își construiesc înțelepții cetate lângă cetate
Unde-și adună prevăzători avere și fapte în saci,
Iar fluturânzii încearcă-a-nvăța libertate,
Ci infinită e ea ca să știi precis ce să faci.

Așa și se trec traiuri și sorți în potopirea de Soare:
Unii, cuminți, calculând, ziua să treacă mai clar,
Alții, o viață știind, tot tremurând în zburare,
Când fericirea-nălțării, când teama că totul va fi în zadar.

Poate că primii sunt cumpătați și stimați până-n seară
Unde-i așteaptă, planificat, mormântul săpat,
Nechibzuiții, din rătăcirea de Soare și din primăvară,
Își vor sădi aripa Vieții pe-un nou Ararat.