text Poezii crestine

Ferice de acei

de Puiu Chibici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Puiu Chibici
Ferice de acei ce plâng,
De cei ce suferă-n tãcere,
Ce seamănă aici lăcrimând
Și n-au în lume vreo plăcere.

Ferice de acei ce strâng
Burdufuri sfinte de durere,
De cei ce eul și-l înfrâng,
Căci ei primi-vor mângâiere.

Ferice de acei săraci
În Duh, de care mulți profită,
Căci ei se vor ‘nãlța-n văzduh,
Schimbați de Domnu-ntr-o clipită.

Ferice de acei smeriți,
Umili și împăciuitori.
Ferice de cei prigoniți,
Căci ei vor fi nemuritori.

Ferice de acei miloși
Și blânzi ca niște porumbei,
Căci pentru Cer sunt prețioși,
Cum scrie-n cartea sa, Matei.

Ferice de cei prigoniți
Pentru a Lui Isus sfânt Nume,
Cãci ei vor fi-n cer răsplătiți
Odată, la limanuri bune.

Ferice de acei flamânzi
După a Domnului iubire,
Ferice de cei suferinzi
După a Sa neprihănire.

Ferice de acei curați
Și însetați de veșnicii,
Căci la sfârșit vor fi chemați
Ai Domnului iubiți copii!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"TINTA VIETII CRESTINE – 1 Corinteni 10:31-33-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseSlava Domnului! Dumnezeul, Tatal Domnului nostru Isus Hristos a binecuvantat tabara noastra si ne-a ajutat sa avem o dorinta de crestere spiriruala. De asemenea, ne-a dat cuva...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"VIAŢA FRUMOASĂ A LUI ISUS CU PRIVIRE LA ASCULTARE – Evrei 5:7-10-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseAcum câteva săptămâni, noi am învăţat viaţa frumoasă a lui Isus cu privire la predicare şi rugăciune. Predicarea şi rugăciunea este obiceiul Lui sfânt. Dacă observăm viaţa pub...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"DE CINE SĂ MĂ TEM? – Psalmul 27:1-14-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseAleluia! Slăvit să fie Numele Domnului. Deja a început sesiunea, de aceea, unii şi-au pierdut pofta de mâncare din cauza stresului sesiunii. Alţii se îngrijorează  pentru...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"ALEGEREA LUI AVRAAM SAU A LUI LOT? – Geneza 13:1-18-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseCând eram student, păstorul bisericii spunea des repetând: când alegeţi ceva, priviţi-vă pe voi înşivă după 20-30 de ani. În acest moment, aş dori să vă spun: când alegeţi cev...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"HARUL ŞI DRAGOSTEA CRUCII MĂREŢE – Ioan 19:25-30-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseDacă observăm cele 4 evanghelii, epistolele şi întreaga Biblie, apostolii şi autorii au scris cu ajutorul Duhului Sfânt despre moartea lui Isus pe cruce. De obicei, predicator...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"MĂ ÎNCRED ÎN DUMNEZEU ŞI NU MĂ TEM DE NIMIC – Psalmul 56:1-13-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseAleluia! Slăvit să fie Numele Domnului. Viaţa creştină este a te încrede în Dumnezeu. Noi trebuie să încredinţăm viaţa lui Dumnezeu ca şi copilaşii care dorm la pieptul mamei...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"ORDINEA PRIORITĂŢILOR ÎN VIAŢĂ ÎN TIMPUL CRIZEI ECONOMICE – Matei 6:25-34-predica scrisa" Predici crestine
Categoria: predici scriseMatei 6:33 „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Azi oamenii sunt foarte ocupaţi şi nu au timp lib...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"DĂ-MI ŢINUTUL ACESTA DELUROS – Iosua 14:6-15-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseFie ca Dumnezeu să binecuvânteze anul universitar 2008-2009 şi mai ales, pe studenţii de anul întâi. Când începe anul universitar, toţi studenţii vor să ia medie mare şi bursă...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"CE SEAMĂNĂ OMUL, ACEEA VA ŞI SECERA – Galateni 6:6-10-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseSoarele răsare din est şi apune la vest. După iarnă, vine primăvară, apoi vară, toamnă şi iarnă. Iarna nu e ca vara. Aceasta este legea neschimbată a naturii.În versetele 7 şi...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"VOR PUTEA OARE OASELE ACESTEA SĂ TRĂIASCĂ? – Ezechiel 37:1-10-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseÎn anul 586 Î.H., Israel a fost cucerit de Babilon; cetatea Ierusalimului a fost luată şi templul a fost distrus de babilon. Mulţi oameni erau răniţi şi morţi, tineri şi tiner...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise