text Poezii crestine

Faclia vietii

de Dan Viorica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
FACLIA VIETII

*
De la Adam încoace, păcatul, pe om, în robie îl ţine,
Dar Dumnezeu deschise desăvârşirii cale-n înălțime,
Şi coborî Cuvântul în valea de jaf și silnicie,
Să pună în lutul vremelnic, a Sa lumină vie.
Să facă un om nou din făpturile neisprăvite.
Dând sufletului și trupului vigori oțelite.

Ne urcă-ncet şi sigur Cuvântul, pe unda dumnezeiască,
Prin jertfa Sa pe cruce, hotărî să ne mântuiască.
Pumnul de țarână însuflețit, în Har e azi izbăvit,
E prefăcut în neprihănire, din omul neisprăvit.
Ce-i gata, pe Isus, cu devotament să-L slujească,
Cel ce pentru Isus, e gata și să se jertfească.

Făclia vieţii aprinde în inimile noastre lumina,
Nu te lăsa morţii pradă, comoara vieţii e plină
De binecuvântări, ce din plin se revărsă ne-ncetat.
Ai grijă să n-o stingi, ea te spală azi de păcat.
Nădejdea în Isus, dă aripi, putere să zbori,
Nu-i timp de odihnă, mijesc deja primii zori,
Şi-n rugăciune îndoită, ia putere pentru luptă.
Urcă degrabă pe stâncă, cu Isus pe calea strâmtă.
Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Scrisoare către Biserica din Laodicea"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 3:14.22)Biserica din Laodicea este singura Biserică din Noul Testament, despre care Domnul Isus a afirmat că îi este greaţă, deoarece aceasta se afla în starea pe...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Filadelfia"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 3:7-13)Biserica din Filadelfia este supranumită: ,,Biserica uşilor deschise” deoarece acestei Biserici Domnul Isus i-a spus următoarele cuvinte: ,,iată ţi-am pus î...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Sardes"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: predica scrisa(Apocalipsa 3: 1-6)Cel mai cumplit diagnostic pe care l-am putea primi, din partea Domnului Isus, este cel pe care l-a primit Biserica din Sardes: ,,îţi merge numele că trăieş...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Tiatira"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 2:18-29)Societatea post-modernă în care trăim, şi-a pierdut interesul pentru cultură şi cercetare, cuvintele ei de ordine fiind ,,senzaţie şi experienţă”. Oamenii...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Pergam"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 2:12-17)Parcă mai mult ca oricând, creştinii adevăraţi au senzaţia că le este dat să locuiască într-o lume, în care s-a instalat, cu toată vigoarea şi intensitatea...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Smirna"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 2:8-11)Ori de câte ori trecem prin suferinţe, necazuri, badjocuri sau chiar persecuţii, de o formă sau alta, pentru Cristos, meditarea la Cuvântul Domnului, adresa...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Efes"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predica scrisa(Apocalipsa2:1-7)1. Cadrul IstoricPe timpul lui Ioan, Efesul era un oraş mare şi bogat: cel mai important oraş din provincia Asia Mică. Cu o populaţie de peste două sute de mi...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu introductiv al scrisorilor adresate celor şapte Biserici din Asia Mică"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scriseDacă Domnul Isus ar alege să trimită o scrisoare Bisericii din care facem parte, oare ce anume ar conţine ea? Ar conţine cuvinte de apreciere, de mustrare, de atenţionare sau...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Binecuvântarea este mai mult decât te aștepți"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise,Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” (Genesa 32:26)   Îți dorești...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Spiritul Sodomei"-predici scrise Predici crestine
Categorie: Predici scriseCu câteva luni în urmă, Antonia mi-a spus că a decis să urmeze cursurile facultății de psihologie. Mărturisesc că nu am fost foarte încântat de alegerea ei, ba chiar am încerc...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise