E lupta grea și rana-mi lasă

E lupta grea și rana-mi lasă
Picuri din viață și suspine,
Dar știu că lupt s-ajung Acasă
Și Ținta este prea frumoasă,
Durerea nu mă poate ține.

Precum ostașul care poartă,
Scump, în buzunar la piept,
Chipul ce-i dă putere-n luptă,
Prezența Ta Isus, m-ajută,
Har în biruința ce-o aștept.

Premergător e-un dor aprins,
El când vine, când se duce,
Ajunge-n Cer, prin Paradis,
Stăpânul poarta i-a deschis
Și iar se-ntoarce jos la Cruce,

Cum heruvimi nu-l pot opri,
Săbii de foc, nu-i taie calea,
Când se dezmiardă-n bucurii,
Când traiectorii sângerii
Strecoară printre clipe, jalea.

Când dorul se întoarce-n vale,
Pe fața-i mai strălucitoare,
E mărturia feței Tale,
Știu că bătătorește-o cale
Pe care voi zbura spre Soare.

Isuse drag, dorul de Tine
Pe aripi îmi imprimă zborul,
Atât de dulce, strâns mă ține
Să mă ridice-n zări senine
Și să rămână-n urmă norul.

Mă-ntoc și încă rana-mi lasă,
O traiectorie de sânge,
Dar se va vindeca... și-Acasă
Voi purta haina de Mireasă,
Căci port Iubirea care-nvinge.

Amin!