text Poezii crestine

După psalmul 62

de Victor Bragagiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
În Dumnezeu mi-e sufletul deschis
Și numai El îmi este-ncredințarea
Cu-ardoarea-ndeplinirilor de vis
Îmi dă și Ajutorul și Salvarea.

Mă ruinam un gard dărăpănat
Ori zidul care-i gata să se surpe
În care cei fără obraz și hat
Loveau cu șiretenia de vulpe.

Cu zâmbetul doar în blagosloviri,
Cu inima-n hâtrie hrăpăreață
Ei mă momeau din casă-n amăgiri
Să mă agațe-n cumpăna de piață.

În furtișaguri și-n minciuni trăind
Cu inima lipită de avere
Curgeam cu toții viața risipind
Și veștejiți cu-ncetul de putere.

Cuvântu-a cuvântat în duhul meu
Și inima L-a auzit și-aude
Că sufletu-mi împotmolit de greu
A evadat dintre pretenții scunde.

În Dumnezeu speranța și-a-ncrezut
Și și-a-ntărit clocotitor temeiul –
Isus îmi dă eternul început
În care am avântul și-obiceiul.

Ființa-mi este templul nou-zidit
Pe Stânca Lui va sta un turn de pază,
Loc de-adăpost și locul întărit,
Și slava mea Isus întemeiază.

Pierdui credința de-animal biped,
Nu m-amăgesc în faptele de fapte -
În Domnul Mântuirii mă încred
Dreptatea ce-o unește-n Bunătate.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Sa ne lăsăm conduși de Dumnezeu (2Tim3:1-17)-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de predicaSunt trei factori care influențează viață omului credincios în vremurile din urmă1. PăcatulPăcatul în greacă (hamartia) înseamnă a greși ținta sau eșec faliment.P...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Trăiește o viață din belșug ( Ps 50:7-23 )-schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciCum putem să trăim o viață din belșug?De ce nu avem o viață din belșug?Privind la textul citit observăm câteva atitudini negative :1. Închinarea a devenit un obicei pentru...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cei sase murdari-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineAndrei Wyzenbeek a fost un infocat ateu. El lucra la un atelier cu alti tovarasi. Sase din ei erau foarte murdari la imbracaminte, murdari la vorbe si murdari in comportare. D...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Povara insuportabila-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineRenumitul predicator al Londrei, CH. Spurgeon, vorbind despre starea sa dinainte de mantuire, a zis: „Cand am fost atins de Duhul Domnului, sub convingerea de pacat, am avut u...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Veniti la Mine-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineUn mahomedan, convertit la crestinism a cerut sa fie botezat. „De ce vrei sa fii crestin?”-l-a intrebat predicatorul T Bonford. El a raspuns „In Evanghelie este un verset care...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ateu convertit-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineAteul James Procter, barbat de seama al vremii sale, a crescut intr-o casa crestina, dar citind scrierile ateiste, care i se pareau cu idei moderne, a devenit un infocat ateu....
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Curata sau murdara-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineUn sot trebuia sa mearga intr-o audienta. El avea in mana o camasa, pe care o imbracase si seara trecuta. Se uita la ea, apoi intreba pe sotie : „Draga, ce zici de camasa acea...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Casa de argint-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineIntr-una din povestile lui Goethe se spune cum un pescar sarac avea un bordei din barne, dar intr-o zi ducand inauntru o lanterna magica, o lampa de argint, toata casa s-a fac...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Diferenta in alegere-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineLa Noyon, Franta, s-au nascut intr-o familie doi frati: Jean si Carol. Jean, de tanar a fost studios, ganditor, foarte reverentios si i-a placuta sa studieze Biblia. El a ales...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Amanarea nu e rationala-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineOricine sta si cugeta isi da seama ca amanarea mantuirii nu e ceva rational. Nici un om sanatos la cap, cazut in valuri, caruia i se arunca franghia de salvare, nu zice : „Mai...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise