După psalmul 57

Mi se întinde sufletul plăpând
Cătându-și o cetate de salvare
Din mințile viclene evadând
Sub aripile Tale-nălțătoare.

Spre Tine tind, Cuvântule Înalt,
De la cuvinte pline de ocară
Şi-n bucuria-atingerii tresalt
A Palmelor ce traiu-mi înconjoară.

Îmi fuse sufletul înconjurat de colţi,
Cu limbi ca şi cuţite veninoase –
Ei îşi pitiră firea lor sub bolţi
De bani, de vicleşuguri şi de case.

Din buzele lor se revarsă foc,
Cuvintele li-s ca săgeţi şi suliţi
Şi printre ei îmi căutam un loc
Tot rătăcind prin strâmbele lor uliţi.

Izbăvitorul meu e Dumnezeu -
El m-a răpit din gloata lor vicleană,
Câţi laţul mi-au întins sub pasul meu
Ei singuri şi se prinseră-n capcană.

Din „câte-odată” şi din „uneori”
M-ai ridicat, Isuse,-n veşnicie,
M-am deşteptat în Tine-n zori de zori
Şi inima îmi cântă poezie.

M-avânt spre împliniri de fericiri
Cu inimă, cu fire şi cuvinte
Şi-aripile-mi vor bate mulţumiri
Sub Aripile Tale infinite.