După psalmul 40

Din chinul meu Domnul m-a auzit,
Din mlaștina unde-mi pierdusem pasul
M-a smuls și pe o stâncă, curățit,
Mi-a întărit piciorul meu și glasul.

Cântare nouă-n gura mea mi-a pus
Să știe toți, cine mi-a dat salvarea:
Ferice de bărbatul în Isus
Ce-și poartă peste tot încredințarea.

Eu am crezut trufașii mincinoși
Și relele m-au copleșit pe mine,
Ei singurei erau neputincioși
Nemaisimțind în rău nici o rușine.

Nu mai știam de dânșii cum să fug,
Iar ei tot mă-mpingeau înspre pieire
Și am aprins al rugăciunii rug,
Și am cerut de moarte izbăvire.

Tu n-ai cerut nici jertfă, nici un dar,
M-ai înălțat din bezna dichisită
Și eu Ți-am spus: „Din traiul în zadar
Urechea vreau să-mi fie găurită.

Să pot să spun de Adevărul Tău
Oricărei vieți ce geme și se plânge,
Să-nalțe mulțumiri lui Dumnezeu
Poporul înviat de-acum prin sânge.

Căci bunătatea Ta n-am s-o ascund,
Iar ea e-atât de mare și de multă
Că o cunosc și morții din afund
Și cei ce Calea Ta, știind, Te-ascultă.”

Ferice de acei ce Viață vor
Și-n Tine, Doamne, speră și o cată
Căci Dumnezeu e-al nostru Salvator
Și n-a întârziat măcar o dată.