text Poezii crestine

După psalmul 40

de Victor Bragagiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
Din chinul meu Domnul m-a auzit,
Din mlaștina unde-mi pierdusem pasul
M-a smuls și pe o stâncă, curățit,
Mi-a întărit piciorul meu și glasul.

Cântare nouă-n gura mea mi-a pus
Să știe toți, cine mi-a dat salvarea:
Ferice de bărbatul în Isus
Ce-și poartă peste tot încredințarea.

Eu am crezut trufașii mincinoși
Și relele m-au copleșit pe mine,
Ei singurei erau neputincioși
Nemaisimțind în rău nici o rușine.

Nu mai știam de dânșii cum să fug,
Iar ei tot mă-mpingeau înspre pieire
Și am aprins al rugăciunii rug,
Și am cerut de moarte izbăvire.

Tu n-ai cerut nici jertfă, nici un dar,
M-ai înălțat din bezna dichisită
Și eu Ți-am spus: „Din traiul în zadar
Urechea vreau să-mi fie găurită.

Să pot să spun de Adevărul Tău
Oricărei vieți ce geme și se plânge,
Să-nalțe mulțumiri lui Dumnezeu
Poporul înviat de-acum prin sânge.

Căci bunătatea Ta n-am s-o ascund,
Iar ea e-atât de mare și de multă
Că o cunosc și morții din afund
Și cei ce Calea Ta, știind, Te-ascultă.”

Ferice de acei ce Viață vor
Și-n Tine, Doamne, speră și o cată
Căci Dumnezeu e-al nostru Salvator
Și n-a întârziat măcar o dată.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"CREDINȚA ȘI MANIFESTĂRILE EI-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseTextul Biblic la slujba din această zi este din II Impărați cap 5 ;14.(S-a pogorât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Clipe ,ceasuri,zile ani-predica scrisa" Predici crestine
 Categorie: predici scriseEste de fapt ,viata noastra,viata care D-zeu o da fiecaruia din noi,viata care de la nastere se scurge prin ,clipe,ceasuri,zile ,ani.Viata este un dar de la Dzeu,ani sun...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"La marea Tiberiadei-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseO mare parte din activitatea Mesianică , Domnul Isus a petrecut-o în zona mării Tiberiadei s-au Lacul Tiberiada, Yam Kinneret în ebraică .-aici Domnul Isus a prezentat multe d...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Sarbătoare creștina-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Luna decembrie a fiecărui an este luna cea mai agitată,aproape pe întreg mapamondul,motivul agitației ar spune mulți ,sărbătorile de iarnă ,dar nu sărbă...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Umplerea cu Duhul Sfint,puterea vegheri-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseSuntem îndemnați de cuvîntul Scripturii să ne rugăm neîncetat comf cu 1 Tes 5;17  Rugaţi-vă neîncetat. De cele mai multe ori ceea ce ar trebuii să fie un atu al creștinul...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"BISERICA CINZECIMII-BISERICA LUI ISUS-predici scrise" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Este un timp favorabil adîncirii privirii ,și minții noastre mai adînc în cuvîntul scripturii,există multe lucruri comune confesiunilor religiei creștin...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Dragostea este ca o primavară!-predica scrisa" Predici crestine
Categoria: predici scriseLa sfirșitul lunii februarie în curtea casei mele au aparut primii ghiocei, după iarna scurtă și geroasă ,iarna care aduce întotdeauna aîtea probleme ,cînd ți se pare ca viața...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"REVENIREA DOMNULUI ISUS-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseRevenirea Domnului Isus ,este un domeniu escatologic care nu poate avea la bază decît Cuvîntul Scripturii,îmbinat fiind cu observația ,caracterizată prin cunoasterea timpului...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"VEDENIILE DAU INCREDERE IN DUMNEZEU-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiti frati si surori: În cartea lui Isaia în cap 6, pasajul Biblic de la 1;8 Dumnezeu se prezintă prorocului printr-o vedenie, aratată cu  un scop anume.  &nb...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Pildele Domnului Isus-pildele lui Isus" Pildelele lui Isus
Categorie: pildele lui IsusDESPRE PILDECel mai mare Învatator al tuturor timpurilor Domnul Isus Cristos a ales ca în unele ocazi,si cu anumite scopuri ,fie ca vorbea publicului,s-au in cercul restrins...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise