După psalmul 147

E Dumnezeul nostru peste tot –
Hotare nu-i știu știrea și tăria:
Cum stelele le-aprinse peste cort
Inimii frânte-i toarnă alifia.

Ca pe cenușă bruma-a presărat,
Zăpada a-nfoiat-o-n lână moale,
Așa și grâul crește înălțat
Cu mulțumiri de spice înspre poale.

Precum e ceru-acoperit de nori
Pământului să-i pregătească ploaie
Pe cei căzuți i-ndreaptă înspre zori,
Celor făloși grumajii le înmoaie.

Cuvântul Lui ghețarii a topit,
Ierbii i-a dat ca munții să îi lege –
Nu cu-alergarea omul e zidit,
Ci cu înțelepciunile din Lege.

Domnul hrăni-va puișori de corbi,
Iar frigul l-a topit cu o suflare,
Va da vedere dreaptă pentru orbi
Și inimi va topi din înghețare.

El va-ncărca pământu-n bunătăți
Și-l va-nflori cu zarea luminoasă,
Pe risipiți i-a strânge în cetăți
Să-I fie oastea Lui victorioasă.