text Poezii crestine

După psalmul 147

de Victor Bragagiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
E Dumnezeul nostru peste tot –
Hotare nu-i știu știrea și tăria:
Cum stelele le-aprinse peste cort
Inimii frânte-i toarnă alifia.

Ca pe cenușă bruma-a presărat,
Zăpada a-nfoiat-o-n lână moale,
Așa și grâul crește înălțat
Cu mulțumiri de spice înspre poale.

Precum e ceru-acoperit de nori
Pământului să-i pregătească ploaie
Pe cei căzuți i-ndreaptă înspre zori,
Celor făloși grumajii le înmoaie.

Cuvântul Lui ghețarii a topit,
Ierbii i-a dat ca munții să îi lege –
Nu cu-alergarea omul e zidit,
Ci cu înțelepciunile din Lege.

Domnul hrăni-va puișori de corbi,
Iar frigul l-a topit cu o suflare,
Va da vedere dreaptă pentru orbi
Și inimi va topi din înghețare.

El va-ncărca pământu-n bunătăți
Și-l va-nflori cu zarea luminoasă,
Pe risipiți i-a strânge în cetăți
Să-I fie oastea Lui victorioasă.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Scrisoare către Biserica din Laodicea"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 3:14.22)Biserica din Laodicea este singura Biserică din Noul Testament, despre care Domnul Isus a afirmat că îi este greaţă, deoarece aceasta se afla în starea pe...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Filadelfia"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 3:7-13)Biserica din Filadelfia este supranumită: ,,Biserica uşilor deschise” deoarece acestei Biserici Domnul Isus i-a spus următoarele cuvinte: ,,iată ţi-am pus î...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Sardes"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: predica scrisa(Apocalipsa 3: 1-6)Cel mai cumplit diagnostic pe care l-am putea primi, din partea Domnului Isus, este cel pe care l-a primit Biserica din Sardes: ,,îţi merge numele că trăieş...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Tiatira"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 2:18-29)Societatea post-modernă în care trăim, şi-a pierdut interesul pentru cultură şi cercetare, cuvintele ei de ordine fiind ,,senzaţie şi experienţă”. Oamenii...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Pergam"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 2:12-17)Parcă mai mult ca oricând, creştinii adevăraţi au senzaţia că le este dat să locuiască într-o lume, în care s-a instalat, cu toată vigoarea şi intensitatea...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Smirna"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 2:8-11)Ori de câte ori trecem prin suferinţe, necazuri, badjocuri sau chiar persecuţii, de o formă sau alta, pentru Cristos, meditarea la Cuvântul Domnului, adresa...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Efes"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predica scrisa(Apocalipsa2:1-7)1. Cadrul IstoricPe timpul lui Ioan, Efesul era un oraş mare şi bogat: cel mai important oraş din provincia Asia Mică. Cu o populaţie de peste două sute de mi...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu introductiv al scrisorilor adresate celor şapte Biserici din Asia Mică"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scriseDacă Domnul Isus ar alege să trimită o scrisoare Bisericii din care facem parte, oare ce anume ar conţine ea? Ar conţine cuvinte de apreciere, de mustrare, de atenţionare sau...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Binecuvântarea este mai mult decât te aștepți"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise,Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” (Genesa 32:26)   Îți dorești...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Spiritul Sodomei"-predici scrise Predici crestine
Categorie: Predici scriseCu câteva luni în urmă, Antonia mi-a spus că a decis să urmeze cursurile facultății de psihologie. Mărturisesc că nu am fost foarte încântat de alegerea ei, ba chiar am încerc...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise