După psalmul 145

În ruga mea mărețul Împărat
Voi proslăvi cu binecuvântare
Să fie Domnul veșnic înălțat
De cât va fi iubirea mea în stare.

Ce aș putea eu, Doamne, să-Ți mai zic
Când Universul tot Ţi se închină,
Dar voi striga și eu cu-al meu nimic
În care Mila Ta a pus lumină.

Eu nu m-oi sătura ca să repet
Salvarea ce mi-a dat-o al Tău Nume
Și știu, Isuse, că voi fi doar drept
Când Slava Ta o voi slăvi în lume.

Cuvântul Tău mă face fericit
Căci El m-a ridicat de la țărână
Și de la locu-acesta înnegrit
Înspre azur mă duci încet de mână.

Ai fost cu orișicine-ndurător
Din cei ce Ți-au gustat din bunătate,
Celor trufași, în semeția lor,
Grumajii le sfărâmi după Dreptate.

Căci palma Ta, Tu, Doamne, o deschizi
De-a-ndestula pe însetați de viață,
Pe cei ce cad îi sprijini și îi prinzi
Ca să-i îndrepți din nou înspre speranță.

Pe credincioșii Tăi îi ocrotești,
Dorințe le pornești ca să-nflorească
Ca, fericiți prin anii pământești,
Să fericească-o viață pământească.

Cu-ntregul trai al meu eu Te-oi slăvi
Cu orice frământare-a lui și cuget,
Iar veacuri peste veacuri, zi de zi
O mulțumire-oi fi-n vremea ce fuge.

Căci viața-mi înălțată-n Viața Ta
Înaripată fu din forfotire
Și pot, Isuse, iar a lăuda
Măreața, neschimbata Ta Iubire!