După psalmul 138

Când ocoleam movile de gunoi
Mă poticneam la gânduri rele pradă:
„Domnul prea depărtat este de noi
Și nu poate pe toate să le vadă.

Poate cumva, El, într-o bună zi
De soarta mea își va aduce-aminte –
Și pe obraznici îi va pedepsi,
Pe credincioși i-a trece înainte...”

Naiv eram – căci fiecare pas
Isus mi-l îndrepta și-n acea clipă,
Iar cei făloși gunoaie și-au rămas
Ce putrezesc cu-ncetul în risipă.

Da, Dumnezeu este peste-nălțimi
Văzând cu o privire-ntreaga lume,
Dar cum cuprinde gloate și mulțimi
Cunoaște orice gând ce spune-anume.

Pe-orgolioși îi pierde-n îngâmfări
De se înțeasă-n falsa lor speranță,
Iar cei modești au treptele de scări
Și îi înalță tot mai mult în viață.

Cu inima întreagă Te slăvesc
Că n-ai lăsat ca sufletu-mi să știe
De disperarea traiului livresc
Cu minți pierdute în cărturărie.

Îți mulțumesc că Tu aici trăiești
Și mă conduci Păstor pe Calea dreaptă
Lăsând în urmă prinșii de povești
Ce viața-și căinează și și-o ceartă.

Orice-nceput, Isuse, îl termini
În bătălia Vieții neîntrerupte –
Smeriții se ridică în lumini,
Trufași-și gem grumazurile rupte.