După psalmul 131

Ca și copilul numai ce-nțărcat
Ce încă e atras de sânul maicii,
Ci-și potolește pofta rușinat
Și sufletu-mi se trage înspre pace.

Nu cer, Isuse, lucrurile mari,
În inimă n-am gânduri îngâmfate,
Iar ochii mei nu caută tâlhari
Să prindă situații mai înalte.

În Tine, Doamne, inima-mi ațin,
Ție, Isuse, vreau să-mi dau și firea
Și chiar de scap din mine vreun suspin
El nu poate să-mi sparie iubirea.

De cine oare aș mai asculta
Din orice și oricare situații
Când mă încânt de îmbierea Ta
Să trec cu viitorul constelații?

Și, poate, încă primii pași doar fac,
Dar nu-i pierd prin măruntele bejenii
Când anu-mi este creșterea de veac,
Iar secole-mplinirea de milenii.

Dureri de lut rămân în înnoptat
Cu neputințe-amare și primejdii:
În Dragostea-Ți Viața s-a-nălțat,
În Tine mi-i sădit bobul Nădejdii!