După psalmul 12

Mai mult e înjosit acel curat,
Luat în râs e cel fără prihană:
Prin oameni lingușirea a intrat,
Fățarnicii nu simt nici o dojană.

Pe scene se ridică îndrăzneți
Pălăvrăgind cu buze mincinoase,
Pe cei ce-ascultă-i măgulesc șireți
Tot dându-le numiri lăudăroase:

”Prin limba noastră noi ne-om înălța
Și cu hâtria-om drege cariere,
Că, Doamne, facem doar favoarea Ta –
Deci ești dator ca să ne dai putere...„

Credulilor așa flecari le plac,
Lingăul îi adoră și-i susține,
Iar cei ce văd Credința ca pe-un fleac
Îi vor aplauda fără rușine.

Isuse, nu mai poate omul drept,
Bărbatul care are o onoare
Să-nalțe iar cuvântul înțelept
În necinstita-aceasta adunare.

”Sunt Cel ce Sunt! – ne spune Domnul Sfânt
Și vin la cel Credința ce-o păstrează,
Ce plase n-or fi-ntinse pe pământ
Eu îi voi fi Cetatea lui de pază.„

Cuvântul lui Isus e-argint trecut
De șapte ori prin foc și prin Lumină
Și curățit de orișicare lut
Fără un pic de praf și de țărână.

Isus în față ne vorbește și
Speranța și Iubirea ne-o aprinde -
El credincioșii Săi și-i va păzi
Chiar dacă-or fi viclenii pretutindeni.