Dor de răsărit

Am adunat în mine primăvara,
Când toamna-n nori s-a îmbrăcat
Iar soarele parcă a adormit pe ramuri
Și dealurile-n ruginiu și aur le-a pictat.
Când sălciile plâng în caldul aur
Și trestiile-n în uscat dansează,
Iar luna-și pregătește voalul,
'Ntorcându-se-arogant, luminii,
Ținându-mă atât de trează...

-Am plâns când lampa am aprins,
Mă cuprinsese -un dor de răsărit... !
De dulcele izvor, parfumul lămâiței,
De tânguitul unghiului-cocor,
Covorul ierbii-naint' de răsărit, strivită romaniță.
De drumul șerpuit să-mi umplu-n apă rece,
Sufletu-nsetat la dulcele izvor.

Mi-am adăpat obrajii-n lacrimi
În coloritul florilor-ntristate,
Din ele, diademă mi-am făcut,
Să-mi ţină drumul printre brazii-mbrătișați
Și petice de nori întunecați
Ce ziua de noapte o desparte.

Mirate stele își șoptesc:
-Îi este dor de părtășii de vară!
Când ziua, noaptea aveau același timp,
În adierile Duhului Sfânt-vioară,
Ce o acompaniau,
Când o purtau-n acorduri dulci,
În Legământ în vatra cerului,
Coroana aur'lui stelară.

Versurile evidențiază lupta sufletului în credință
25 octombrie 2018-Wisconsin