Dincolo de iarnă

Cad fulgi ușor, în franjuri și dantele,
O haină albă-mbracă vechea vatră,
Ridică văi, coboară munți spre ele,
Într-o îmbrățișare minunată.

Se-ascund în alb culorile spectrale,
În hibernări să-și plăsmuiască visul,
Așteaptă în aleanuri clipa-n care
Vor îmbrăca-n splendoare, Paradisul.

Dar ce-i sub haină, nimenea nu știe,
Cum în odihnă sevele par moarte
Le pomenește geru-n liturghie,
Căci nu știe cum Viața, să le-asculte.

Sub haina albă, rămâne crezul viu,
În bulbi de ghiocei se scriu misive,
Se roagă spice, în boabele de grâu,
Se prind în horă brațe longevive.

Curg lacrimile râuri, sub troiene,
Susur camuflat de-ai gerului stobori,
Mai plâng în taină așteptări perene,
Dor de Soare veșnic, dincolo de nori.

Doar brazii rămân gerul să-l înfrunte
Pledând în verde nobil, tămâiet
Cum munții lor, cu pletele cărunte,
Poartă Primăvara veșnică în piept.

Un susur blând va trâmbița din unde,
Se vor încinge-n aur raze mii
Și albul iar în spectru va răspunde,
Dând culoare întinselor câmpii.

Din cumpăna solstițiului, candele
Reda-vor zilei raze de Lumină,
Va-nchide iarna pleoapele reci, grele,
Când din înalt o trâmbiță răsună.

Se va posta-n album măsura-n clipă,
Alta,-n milimetru, se va răsuci,
Vin pe a Iubirii veșnice aripă,
În Primăvară, eterne bucurii.

Ana Haz, Seleuș, Arad, 28.11.2014